Dan Nistor a creat un adevărat scandal la meciul Rapid – U Cluj, din etapa 3 a play-off-ului Superligii. El a plecat furios la vestiare după ce a fost schimbat în prima repriză.
Veteranul Dan Nistor și-a dat singur foc la valiză! Furios că a fost schimbat de Bergodi, el a plecat imediat la vestiare, nu înainte să dea cu piciorul într-o sticlă de apă.
Totul s-a întâmplat în secvențele de final ale primei reprize din meciul Rapid – U Cluj, care se desfășoară în Giulești și contează pentru etapa 3 din play-off. În minutul 40, Onea a avut o intrare dură la Chinteș, iar acesta s-a accidentat și nu a mai putut continua partida.
Pe cale de consecință, antrenorul italian Cristiano Bergodi a decis să-l trimită în teren pe Atanas Trică, pentru a fi respectată regula potrivit căreia o echipă trebuie să aibă permanent pe gazon un jucător U21.
A operat respectiva modificare, dar s-a decis să schimbe întreg sistemul de joc al lui U Cluj. Astfel, l-a trimis în teren și pe Mikanovic, pe poziția lui Chinteș, dar l-a scos pe Nistor.
Fotbalistul care pe 6 mai a împlinit 37 de ani nu a digerat prea bine acest gest și a plecat furios direct la vestiare, dar și-a vărsat nervii pe o sticlă de apă, în care a dat cu piciorul. Bergodi a văzut întreaga secvență, dar s-a limitat la a da din mână a lehamite.
Rapid conduce U Cluj cu 1-0 la pauza meciului. Golul a fost marcat de Vulturar, în minutul 20, cu un șut puternic din careu, după o incursiune pe stânga a lui Petrila. Autorul golului a mai stat un sfert de oră pe teren, deoarece s-a accidentat și a fost înlocuit cu Hromada.
Costel Gâlcă, antrenorul Rapidului, i-a titularizat în meciul din Giulești pe Aioani – Onea, Pașcanu, Kramer, Borza – Moruțan, Vulturar, Grameni – Dobre, D. Paraschiv, Petrila, în timp ce portarul Iliev, plus jucătorii de câmp Ciobotariu, Manea, Sălceanu, Christensen, Hromada, K. Keita, G. Gheorghe, Talisson, Hazrollaj și Koljic au luat loc pe banca de rezerve.
De partea cealaltă, Cristiano Bergodi a apelat la serviciile lui Gertmonas – Chinteș, I. Cristea, Coubiș, Chipciu – Bic – Nistor, Drammeh – Stanojev, Lukic, O. Mendy. Pe parcursul reprizei a doua pot intra portarul Lefter și jucătorii de câmp J. Cisse, Capradossi, Miguel Silva, Codrea, Murgia, Pall, Gheorghiță, Fabry și Postolachi.