Acasa » Fotbal Extern » Ce prăpăd! Chelsea, victorie cu 7-0 în Anglia

Ce prăpăd! Chelsea, victorie cu 7-0 în Anglia

Ce prăpăd! Chelsea, victorie cu 7-0 în Anglia
Sursa Foto: PROFIMEDIA, 05.04.2026

Coloșii de la Chelsea au demantelat micuța formație Port Vale, din liga a treia, pe „Stamford Bridge”, scor 7-0, în sferturile de finală ale FA Cup. Duelul din capitala Angliei a avut loc sâmbătă, 4 aprilie 2026.

„The Blues” au avut nevoie de numai două minute pentru a debloca tabela de marcaj în fața propriilor suporteri. Fundașul lateral Jorrel Hato este jucătorul care a ieșit la rampă în startul meciului. Așadar, încă din debutul încleștării, oaspeții au fost luați tare.

Chelsea a trecut în semifinalele FA Cup, după un categoric 7-0 cu Port Vale. Show pe arena londonezilor!

Dublarea avantajului a apărut în peisaj în minutul 25, când Joao Pedro a înscris, în urma unei faze în care Neto și-a făcut treaba foarte bine.

Scorul pauzei a fost 3-0 pentru Chelsea. În minutul 42, superstarul Cole Palmer s-a aflat în centrul atenției. Internaționalul englez a reluat din fața porții goale, iar un adversar a atins balonul, trimițându-l în plasă.

Partea secundă a continuat în același ritm. Chelsea a marcat din nou, în minutul 57. Tosin Adarabioyo a majorat handicapul, după o lovitură de cap ca la carte.

Preluând, parcă, stilul echipelor din Germania, Chelsea nu a luat piciorul de pe pedala de accelerație. Echipa din Premier League a mai înscris în minutul 69, prin Andrey Santos.

Estevao (minutul 82) și Alejandro Garnacho (minutul 90+2) și-au mai trecut numele pe lista marcatorilor, stabilind scorul întâlnirii de pe „Stamford Bridge”: 7-0 în favoarea lui Chelsea.

Până în acest moment, două partide au mai avut loc în „sferturile” FA Cup: Manchester City – Liverpool, scor 4-0, și Southampton – Arsenal, 2-1. Duminică, cu începere de la ora 18:30, West Ham United va da piept cu Leeds United pe teren propriu.

  • 38.375 de fani au fost prezenți pe „Stamford Bridge”, potrivit Sky Sports.

Echipele de start trimise pe gazon de către Liam Rosenior și Jon Brady + statisticile confruntării de pe splendida arenă din Londra

Chelsea: Sanchez – Hato, Adarabioyo, Fofana, Gusto – Andrey Santos, Lavia, Estevao, Palmer, Neto – Joao Pedro
Rezerve: Sharman-Lowe, Acheampong, Caicedo, Cucurella, Delap, Essugo, Garnacho, Kavuma McQueen, Sarr
Antrenor: Liam Rosenior

Port Vale: Gauci – Gordon, Hall, Humphreys, Kyle John, Lawrence-Gabriel – Ojo, Walters, Garrity – Waine, Sherif
Rezerve: Amos, Archer, Campbell, Croasdale, Gray, Hall, Magloire, Shipley, Stockley
Antrenor: Jon Brady

Stadion: Stamford Bridge, Londra
Arbitru: Farai Hallam
Arbitru VAR: Neil Davies. Asistent VAR: Peter Bankes
Al patrulea oficial: Andy Madley


Statistici:

  • posesie: 76% – 24%;
  • total șuturi: 20 – 4;
  • șuturi pe poartă: 11 – 0;
  • ocazii mari: 7 – 0;
  • precizie pase: 93% (650/702) – 68% (145/212);
  • pase filtrante reușite: 3 – 0;
  • deposedări: 6 – 7;
  • dueluri câștigate: 44 – 52;
  • cornere: 8 – 2;
  • ofsaiduri: 3 – 1;
  • faulturi: 10 – 10;
  • intercepții: 6 – 5;
  • intervenții portar: 0 – 5.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]