Gică Hagi (61 de ani), care va prelua echipa națională pentru al doilea mandat, urmează să fie anunțat oficial în această funcție în perioada imediat următoare.
Fără Mircea Lucescu pe banca tehnică, din motive medicale, naționala României a fost învinsă de Slovacia, în amicalul de la Bratislava, 2-0, unde Bîrligea a deschis scorul, printr-un autogol.
Hagi va prelua cel de-a doilea mandat în această funcție până la Paștele ortodox, care este în 12 aprilie.
„Avem o informație. Din ceea ce am aflat în cursul ultimelor ore, săptămâna viitoare, adică până de Paște, naționala României va avea oficial un nou antrenor. Va fi instalat noul antrenor.
Cine e? Toată lumea bănuiește, știe despre cine este vorba (n.r. Gică Hagi). Dar asta este sigur, că săptămâna viitoare va fi anunțat noul selecționer al României”, a afirmat jurnalistul George Dobre, la Digi Sport.
Hagi și-a făcut debutul ca antrenor chiar pe banca „tricolorilor”, pe care i-a condus și în barajul pentru turneul final, cu Slovenia, 1-2 și 1-1.
Hagi va debuta în noul mandat de selecționer cu două meciuri amicale, în iunie: cu Georgia, în deplasare, și cu un adversar al cărui nume nu a fost încă anunțat. Cele două partide sunt de pregătire pentru noul sezon din Liga Națiunilor, competiție în care în sezonul trecut „tricolorii” și-au câștigat grupa, iar din acea postură au putut participa la barajul cu Turcia, pentru CM 2026, pe care însă l-au pierdut.
România face parte din Grupa a 4-a a Ligii B și le va avea ca adversare pe Suedia, Bosnia – Herțegovina și Polonia. Suedia a trecut în „finala” barajului pentru CM 2026 de Polonia, iar Bosnia s-a impus, după loviturile de departajare, în fața Italiei.