Acasa » Fotbal Intern » FCSB a explodat de furie: „Selecționerul și-a bătut joc de fotbalistul nostru”

FCSB a explodat de furie: „Selecționerul și-a bătut joc de fotbalistul nostru”

FCSB a explodat de furie: „Selecționerul și-a bătut joc de fotbalistul nostru”
foto SPORT PICTURES

Mihai Stoica a răbufnit la adresa selecționerului din cauza modului în care ar fi fost tratat un jucător de la FCSB.

Naționala U19 este OUT din calcule pentru Campionatul European din această vară, după ce a obținut doar 1 punct în partidele cu Kazahstan (0-2) și Irlanda de Nord (0-0).

Oficialul FCSB nu s-a mai abținut și i-a reproșat lui Adrian Dulcea că face alegeri în mod subiectiv, după ce Ricardo Pădurariu (împrumutat de FCSB la Corvinul) a fost lăsat acasă, iar Matei Popa nu a făcut parte din „primul 11”.

Mihai Stoica a pus tunurile pe selecționerul U19: „Are o problemă cu noi”

Președintele Consiliului de Administrație de lla FCSB s-a arătat extrem de nemulțumit de cum a pregătit meciurile din preliminariile EURO U19 selecționerul Adrian Dulcea. I-a adus în discuție pe doi tineri jucători de la FCSB care au fost lăsați în afara lotului și în tribună, iar naționala a avut de suferit.

„Avem echipe naţionale de juniori care au început să joace în acest sistem, cu trei fundaşi centrali. Asta nu se întâmplă şi la România U19, unde construcţia este în trei. Acolo, marele selecţioner Dulcea are nişte probleme, nu înţelege foarte bine câteva lucruri.

Dacă tot face construcţia în trei, ar trebui să aibă fundaşi laterali ofensivi. Este Ricardo Pădurariu, care joacă meci de meci la Corvinul, o echipă care este deja în SuperLigă. Probabil că nu îl ia pentru că este jucătorul nostru, fiind împrumutat acolo. Cred că are o problemă cu FCSB!

L-a chemat pe Matei Popa, care apără titular la noi şi nu a primit gol în ultimele două meciuri, având o intervenţie foarte bună în meciul cu UTA, şi l-a trimis în tribună! A fost în tribună; pentru el, a fost al treilea portar. Dulcea l-a batjocorit pe Popa. Nu e aşa „dulce” cu noi, Dulcea”, a declarat Mihai Stoica pentru Fanatik.

Calificare ratată la EURO U19

Viitorul nu sună prea bine pentru „tricolori”. Din spate nu pare să vină o generație care să le îndeplinească visul românilor de a mai vedea naționala la un turneu mondial. Elevii lui Dulcea au ratat calificarea la Europeanul de tineret după ce au remizat cu Irlanda de Nord, 0-0. În primul meci, au pierdut surprinzător cu Kazahstan U19, scor 0-2.

În ultimul meci, va întâlni Ucraina, liderul acestei grupe, dar matematic, România U19 este eliminată.

Primul 11 aliniat la meciul cu Irlanda de Nord: Bogdan Ungureanu – Florin Gaşpăr, Alex Urcan, Rareş Fotin, Ştefan Senciuc – Robert Petculescu (Robert Necşulescu, 58), Efraim Bodo, Raul Vereş (Yanis Pîrvu, 58) – Iustin Doicaru (Mihai Toma, 33), Alexandru Stoian, Alin Gera (Mihai Boşneag, 70).