Acasa » Fotbal Intern » Naționala » România a învins Portugalia la fotbal! Naționala U17 a reușit un succes uriaș pentru Campionatul European

România a învins Portugalia la fotbal! Naționala U17 a reușit un succes uriaș pentru Campionatul European

România a învins Portugalia la fotbal! Naționala U17 a reușit un succes uriaș pentru Campionatul European
foto facebook fc voluntari

Puștii de la naționala României U17 au dat lovitura în fața Portugaliei U17 și sunt tot mai aproape de calificarea la EURO 2026.

Sub comanda selecționerului Mircea Diaconescu, România U17 a reușit să obțină un succes uriaș în fața unei naționale care a dat numeroși fotbaliști în fotbalul mare. Viitorul sună bine pentru „tricolori”. Juniorii de la U17 au câștigat cu 1-0 meciul cu formația lusitană și au bilanț verde după primele două meciuri în grupa de calificare la Campionatul European U17.

România U17, victorie istorică cu Portugalia U17: „tricolorii” mici sunt la doar un meci de calificare

Sâmbătă, România U17 a reușit să obțină un succes important pe stadionul Carlo Angelo Luzi din Gualdo Tadino (Perugia, Italia). Darius Tripon, mijlocașul de la Farul, a izbutit unicul gol al partidei, care le-a asigurat „tricolorilor” cele trei puncte.

Jucătorii lui Mircea Diaconescu au bifat a doua victorie la rând, după ce au învins în primul meci Islanda U17, scor 5-2.

După această victorie în fața uneia dintre favoritele grupei, România U17 a urcat pe primul loc în clasament, cu 6 puncte. Pe locul 2 este Italia U17, cu 3 puncte, dar cu un meci în minus. Duelul decisiv se va da cu Italia U17, marți, de la ora 19:00. Pentru români calificarea ar putea fi decisă încă de acum dacă italienii nu reușesc să obțină o victorie în fața islandezilor.

Doar 7 echipe se califică direct la Campionatul European găzduit de Estonia, țara gazdă fiind deja calificată.

LOT ROMÂNIA U17

PORTARI: Tudor COȘA (Universitatea Cluj), Victor KROES (Real Betis | Spania), Rareș ANDREI (FCSB);

FUNDAȘI: Cosmin MATEI (CFR Cluj), Erik MĂNĂILĂ (FC Rapid 1923), Andrei DĂNCUȘ (FCSB), Daniele PAUL (AS Roma | Italia), Ayan ANGHEL (CS Dinamo București), Robert CORDUNEANU (ACF Fiorentina | Italia), Eduardo CORLAT (Real Madrid CF | Spania), Lorand BENCZE (AFK Csikszereda), Claudiu STANCU (CSM Slatina);

MIJLOCAȘI: Matei PĂDURE (FCSB), Ioan PRECUP (CD Roda | Spania), Denys MUNTEAN (Universitatea Craiova), Darius TRIPON (Farul Constanța), Alexandru GONCEAR (Farul Constanța);

ATACANȚI: Răzvan MARINCEAN (Farul Constanța), Eduardo BODNAR (Universitatea Cluj), Darius BOTA (AFK Csikszereda), Cosmin MIHAI (Farul Constanța).

Cum s-au bucurat jucătorii după acest succes răsunător

Pe contul de Facebook dedicat naționalei de fotbal a României a apărut un clip video cu bucuria tinerilor jucători la scurt timp după ce au câștigat meciul cu Portugalia.

„Acel moment când învingi Portugalia și ești la un meci de Campionatul European și Mondial U17!”, e mesajul transmis pe pagina de Facebook.

De la 16:30, „tricolorii” de la U19 întâlnesc Irlanda de Nord U19 în calificările pentru EURO 2026 U19. Fără un succes în acest meci, românii vor fi eliminați din calculele pentru Campionatului European.