Acasa » Diverse » Tiger Woods a fost arestat după ce s-a răsturnat cu maşina! A refuzat testul de urină pentru medicamente şi substanțe interzise

Tiger Woods a fost arestat după ce s-a răsturnat cu maşina! A refuzat testul de urină pentru medicamente şi substanțe interzise

Gigi Grigorescu
Tiger Woods a fost arestat după ce s-a răsturnat cu maşina! A refuzat testul de urină pentru medicamente şi substanțe interzise
Foto: Profimedia, 28 martie 2026

Considerat de mulți drept cel mai valoros jucător de golf din istorie, Tiger Woods are probleme cu legea: el a fost arestat după ce s-a răsturnat cu maşina!

Pentru a doua oară înbtr-un interval de 6 ani, marele jucător de golf Tiger Woods comite un nou accident de circulație. Acum, însă, a refuzat să dea test de urină.

Deținător a 15 trofee majore în circuit, Woods a prezentat semne că era sub influența alcoolului, potrivit oamenilor legii

Cel mai cunoscut sportiv din istoria golfului, Tiger Woods, a fost arestat după un accident rutier, pentru conducere sub influența alcoolului. Mai mult, chiar, el a refuzat să dea probe de urină, după ce a fost implicat într-un accident cu două mașini, pe Insula Jupiter, în comitatul Florida, din Statele Unite.

El a avut un rezultat de 0,00 de alcool pur in aerul expirat la etilotestul făcut pe loc, dar, potrivit oamenilor legii, a prezentat semne că este sub influența alcoolului. Accidentul s-a produs în apropiere de South Beach Road 281.

O camionetă care tracta o remorcă, pe care se afla o mașină de curățat cu presiune, se îndrepta spre nord, încercând să intre într-o alee, când șoferul a văzut un Land Rover venind în viteză spre el, potrivit lui John M. Budensiek, șeriful ales al comitatului Martin, Florida.

Camioneta nu a reușit să se dea la o parte la timp, motiv pentru care Land Rover-ul care aparținea lui Woods a încercat să vireze brusc pentru a evita coliziunea. Nu a reușit, deoarece a lovit partea din spate a remorcii și s-a răsturnat pe partea șoferului.

Nu a fost rănit niciunul dintre șoferi, iar în mașini nu erau alți pasageri, scrie ESPN. Woods a fost dus la închisoarea din comitatul Martin și arestat pentru conducere sub influența alcoolului și daune materiale, precum și refuz de a se supune unui test legal. El va fi reținut timp de cel puțin opt ore, conform legii din Florida.

În februarie 2021, Woods a suferit răni la picior după ce a fost implicat într-un accident de mașină cu răsturnare

Woods, care pe 30 decembrie a împlinit 50 de ani, a început să le povestească oamenilor legii despre rănile și intervenția chirurgicală suferită după accidentul pe care l-a avut în 2021, după care s-a supus unor „teste rutiere amănunțite”.

„Era letargic la fața locului, dar credem că asta se datora alcoolului. Nu era afectat de alcool, ci mai degrabă de un anumit tip de medicament sau drog”, a mai spus Budensiek. O fotografie de la fața locului, publicată de WPTV, arăta un Land Rover răsurnat pe o parte, iar poliția bloca traficul pentru ca echipajele de urgență să poată interveni.

Este al patrulea accident rutier cunoscut în care este implicat Woods din 2009 încoace. În noiembrie 2009, a fost citat pentru conducere neglijentă după ce a intrat cu un SUV într-un hidrant și într-un copac în fața casei sale de atunci, din Windermere.

După 8 ani, a pledat vinovat de conducere imprudentă, fiind arestat pentru o acuzație de conducere sub influența alcoolului în Jupiter. Toate acestea s-au consumat după ce a fost găsit de poliție dormind la volanul unui vehicul parcat.

Cel mai grav accident s-a produs în februarie 2021. Woods a suferit răni la picior după ce a fost implicat într-un accident de mașină cu răsturnare în sudul Californiei. A fost supus mai multor intervenții chirurgicale și i-a luat aproape 10 luni pentru a se recupera, înainte de a reveni pe terenul de golf.