A venit mult așteptatul răspuns din partea Iranului cu privire la participarea la Campionatul Mondial de fotbal organizat în această vară în SUA, Canada și Mexic.
Din cauza conflictului armat din Orientul Mijlociu, Ministerul Sportului din Iran a interzis ferm ca toate echipele de club și cele naționale să se deplaseze pe perioadă nedeterminată în „țări ostile”, precum Statele Unite ale Americii.
Așteptat cu sufletul la gură de toată lumea fotbalului, răspunsul Iranului a venit în legătură cu prezența naționalei de fotbal la Campionatul Mondial de peste Ocean.
După ce SUA și Israel au atacat Iranul pe 24 februarie, iar mai apoi represaliile nu s-au lăsat așteptate și au provocat haos în Orientul Mijlociu, Ministerul Sportului de la Teheran a interzis ca pentru o perioadă nedeterminată, echipele de club și cele naționale să mmeargă în „țări ostile”, precum Statele Unite ale Americii.
„Prezența echipelor naționale și a celor de club în țările considerate ostile nu poate asigura siguranța sportivilor iranieni, astfel că este interzisă pe perioadă nedeterminată”, a transmis Ministerul Sportului din Iran, citat de Reuters.
În atare condiții, în momentul de față, participarea Iranului la Cupa Mondială din SUA, Mexic și Canada pare compromisă definitiv.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F03%2FCe-lovitura-FIFA-a-dat-vestea-Inainte-de-Turcia-Romania-1400x933.jpg)
Sursa Foto: PROFIMEDIA, 26.03.2026
Iran a fost repartizată în grupă cu Belgia, Egipt și Noua Zeelandă, iar cele trei meciuri ale naționalei de la Teheran la Cupa Mondială erau programate pe tărâm american.
Naționala din Iran trebuia să întâlnească Noua Zeelandă pe 15 iunie, la Los Angeles, pe Stadium „California”. Tot acolo urma să dea piept șase zile mai târziu, cu Belgia, iar pe 26 iunie încheiau disputele din grupă cu Egipt, pe Seattle Stadium.
Cum oficialii din Iran au luat decizia ca prima reprezentativă de fotbal a statului că nu se mai deplaseze în SUA, rămâne de văzut cu va reuși FIFA să rezolve această mare problemă într-un timp atât de scurt.
Iran a trimis de curând o solicitare către forul mondial în care a solicitat ca toate cele trei meciuri din faza grupelor să fie mutate în Mexic, răspunsul fiind unul negativ.
Președintele SUA, Donald Trump, a transmis recent în acest sens un mesaj pe Truth Social, propria rețea de socializare. „Echipa națională de fotbal a Iranului este binevenită la Cupa Mondială, dar chiar nu cred că este potrivit ca ei să fie acolo, pentru propria lor viață și siguranță”, a fost mesajul ferm al șefului de la Casa Albă.