Antrenorul Zeljko Kopic a reacționat după declarațiile făcute de Andrei Nicolescu și a spus că, din informațiile sale, nu există niciun transfer finalizat în acest moment.
Președintele clubului anunțase recent că Dinamo ar fi ajuns la un acord cu un fundaș central pentru sezonul viitor.
În schimb, tehnicianul croat a transmis că nu are confirmarea unei astfel de mutări.
„Nu am avut discuții recente pe acest subiect. Știu că există anumite ținte și că se lucrează pentru perioada de vară, dar din informațiile mele nu am semnat cu niciun jucător până acum”, a declarat Kopic.
Declarațiile vin într-un moment în care Dinamo încearcă să își stabilizeze situația, după o serie de rezultate slabe. Echipa a reluat antrenamentele și se pregătește pentru următorul meci din play-off, programat la începutul lunii aprilie.
În același timp, staff-ul tehnic încearcă să clarifice și situația lotului. Kopic a confirmat că George Pușcaș a revenit la antrenamente și este din ce în ce mai aproape de debut, în timp ce Mamoudou Karamoko este așteptat să se alăture echipei în perioada următoare.
Dinamo urmează să joace în etapa a treia din play-off împotriva celor de la FC Argeș, iar clubul încearcă să depășească perioada dificilă din ultimele săptămâni, în care a înregistrat mai multe înfrângeri consecutive.
Giovanni Becali a dat un verdict dur despre transferurile bifate de Dinamo.
„Dinamo a intrat în degringoladă, așa se cheamă asta. Dinamo are un antrenor bun. Are un lot modest pentru a lua campionatul. Modest. Sunt jucători… Eu cred că Nicolescu e un băiat extraordinar. E un băiat care aleargă, face, are scouteri, are tot. Dar ca să iei niște jucători care n-au jucat, cum e Mazilu, care nu mai e el… El trebuie să treacă prin nu știu ce metamorfoză ca să-și revină. (n.r. – E Mazilu o «țeapă»?) Momentan așa pare. Să vedem dacă și în campionatul viitor, în prima parte, e așa…
După care atacantul pe care l-a luat, Pușcaș. Un atacant de profesie. Dar lipsa acestor meciuri de 5-6 luni… Când un jucător rămâne fără echipă intră într-o, cum să o numesc, depresie. E greu”, a punctat Giovanni Becali, pentru Fanatik.