Arabii de la Al-Okhdood au numit rapid un alt antrenor după plecarea lui Marius Șumudică de la echipă.
Marius Șumudică a fost așteptat ca un adevărat șeic de arabi, dar antrenorul român nu a reușit să facă minuni și să scoată echipa din impas, ci a lăsat-o mai rău decât a găsit-o. Al-Okhdood nu mai are decât șanse matematice să se salveze de la retrogradare, dar speră ca noul antrenor să găsească o soluție prin care să scoată echipa din criză.
Conducerea clubului Al-Okhdood a fost extrem de nemulțumită de mandatul lui Marius Șumudică. La venirea românului pe bancă, echipa era la doar 5 puncte față de primul loc care se salvează de la retrogradare. După ce a obținut doar 2 victorii, 2 egaluri și alte 10 înfrângeri, Șumudică a lăsat echipa la o distanță de 9 puncte de locul 15.
La scurt timp de la plecarea lui Șumudică, clubul a numit un antenor saudit. Este vorba de Yousef Al-Ghadeer, un tehnician care nu mai are obiective îndrăznețe fiindcă șansele sunt aproape nule să mai salveze echipa în ultimele 8 meciuri rămase de disputat.
Antrenorul român a confirmat despărțirea de Al-Okhdood. A pus capăt celei de-a 25-a experiențe ca antrenor din carieră. S-a arătat onorat de faptul că a putut antrena din nou la arabi și își pune speranțele în noul tehnician să salveze echipa de la retrogradare. Nu va mai da curs ofertelor până la vară.
„Da, e adevărat, am închis raporturile cu Al-Okhdood. Le mulțumesc celor de acolo, a fost o experiență minunată. E un campionat absolut incredibil, pentru mine a fost o onoare să antrenez într-o competiție cu atâtea vedete, atât jucători, cât și antrenori. Am luat o echipă din mers, din păcate nu am reușit să ne atingem obiectivele pe termen scurt. Le urez din suflet să se salveze de la retrogradare.
Sunt liber până în vară, nu o să semnez cu nimeni până atunci. Au contat foarte mult și problemele familiale pe care le am, e vorba de tatăl meu, e de notorietate lucrul acesta”, a afirmat Marius Șumudică, potrivit Fanatik.
Gigi Becali ar putea intra pe fir pentru o mutare șoc pe banca tehnică. Mirel Rădoi va părăsi echipa la finalul sezonului, iar Marius Șumudică a mai fost în vizorul miliardarului, dar trecutul său rapidist a blocat mutarea.