Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Mihai Stoichiță, anunț înainte de Turcia – România: „Să fie ca în meciul cu Ucraina, când am spart banca!”

DECLARAȚII Mihai Stoichiță, anunț înainte de Turcia – România: „Să fie ca în meciul cu Ucraina, când am spart banca!”

A rămas o singură zi până la meciul de la Istanbul, iar Mihai Stoichiță, a spus, înainte de Turcia – România, că vrea să fie ca în partida cu Ucraina, când au spart banca.

Directorul tehnic al Federației Române de Fotbal este optimist înaintea partidei programată joi, de la ora 19:00 a României, și spune că la fotbal se poate intampla orice.

Mihai Stoichiță speră ca deznodământul de la Turcia – România să fie același ca la meciul cu Ucraina, primul al „tricolorilor” de la EURO 2024

Au rămas aproximativ 26 de ore până când România va întâlni Turcia, la Istanbul, în barajul pentru califciarea la Campionatul Mondial din vară. În caz de victorie, naționala antrenată de Mircea Lucescu joacă meciul decisiv cu Slovacia sau Kosovo, în deplasare.

Prezent la Istanbul, Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, a spus care este atmosfera din lotul țării noastre și ce așteptări are de la meciul de joi.

„Am pregătit toate fazele, de atac. Rămâne să pregătească formula de start, încă nu știm de Ionuț Radu, ieri a stat doar 20 de minute pe teren. Investigațiile sunt făcute, să vedem ce și cum.

Nu ne temem, nu avem emoții. Avem soluții. Sper să fim într-o zi bună, valorile lor sunt mult mai mare, dar când am jucat cu Ucraina, jucători mari, spre exemplu, am reușit să spargem banca. La fotbal se poate întâmpla orice”, a spus Mihai Stoichiță.

La EURO 2024, România a fost eliminată în optimi, după ce a câștigat Grupa E

Oficialul federației condusă de Răzvan Burleanu a făcut referire la primul meci al României la Campionatul European din vara anului 2024. Deși plecau cu șansa a doua, având în vedere valoarea jucătorilor adverși, „tricolorii” au învins cu 3-0 și au încasat o primă imensă.

Stanciu a deschis scorul din penalty, după o jumătate de oră de joc, Răzvan Marin a majorat diferența în minutul 53, iar la scurt timp Denis Drăguș a stabilit scorul final. Primii doi fac parte din lotul convocat de Mircea Lucescu pentru meciul de la Istanbul.

Drăguș a suferit o accidentare gravă în urmă cu o lună, la genunchi, și nu s-a refăcut în totalitate. În plus, oricum era suspendat pentru partida împotriva Turciei, din cauza cartonașului roșu primit în partida cu Bosnia, din preliminariile pentru CM 2026.

La competiția continentală din urmă cu doi ani, România a pierdut al doilea meci din Grupa E, 0-2 cu Belgia, după care a remizat, 1-1, împotriva Slovaciei. Toate cele 4 formații au adunat 4 puncte, dar „tricolorii” au terminat pe primul loc, datorită golaverajului.

În optimile de finală, Olanda s-a impus cu 3-0, după un meci distrus de arbitrul de centru Felix Zwayer, care a privit cu indulgență intrările dure ale jucătorilor pregătiți de Ronald Koeman, iertându-i de cel puțin o eliminare.

Doar cu ProSport trăiești în fiecare minut atmosfera marelui meci Turcia – România!

De la Istanbul vin toate știrile esențiale de ultimă oră, reportaje și interviuri în desfășurarea foto & video a barajului pentru Mondial, furnizate de reporterii Alin Grigore și Mihai Pop, completate de informațiile în exclusivitate din vestiarul naționale și materialele speciale ale jurnalistului Gabriel Berceanu.