Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Pițurcă l-a făcut praf pe Târnovanu: „Hai să o spunem pe aia dreaptă!”

Pițurcă l-a făcut praf pe Târnovanu: „Hai să o spunem pe aia dreaptă!”

Cristian Hitruc
Pițurcă l-a făcut praf pe Târnovanu: „Hai să o spunem pe aia dreaptă!”
Foto: Sport Pictures

Victor Pițurcă nu s-a mai abținut și l-a criticat pe Ștefan Târnovanu, cel care nu traversează cea mai bună perioadă a carierei și care nu a prins lotul României pentru meciul cu Turcia.

Fostul selecționer al echipei naționale a României susține că Mircea Lucescu nu îl putea convoca pe portarul celor de la FCSB și a scos în evidență mai multe probleme pe care acesta le are.

Victor Pițurcă, verdict clar despre Ștefan Târnovanu

Ștefan Târnovanu nu traversează cea mai bună perioadă a carierei. Deși era titular incontestabil la FCSB, acesta a ajuns să fie rezerva tânărului Matei Popa. Acesta lucru l-a costat scump pe Ștefan Târnovanu, care nu a fost convocat de Mircea Lucescu la echipa națională a României, pentru meciul cu Turcia.

Acum, Victor Pițurcă a vorbit despre situația portarului de la FCSB și este de părere că „Il Luce” nu se putea baza pe serviciile lui într-o partidă atât de importantă. Totodată, fostul selecționer al echipei naționale a României a scos în evidență problemele pe care portarul celor de la FCSB le are și a explicat de ce acesta nu putea ajuta prima reprezentativă la barajul pentru calificarea la Cupa Mondială din 2026.

„Stelică (n.r. Bogdan Stelea) a fost portar și știe. Nu poți să îl chemi pe Târnovanu, care nu apără în campionatul României, nu ai cum! Și hai să o spunem pe aia dreapta, Târnovanu e un portar sigur?

Nu e portar sigur nici Târnovanu. La jocul aerian știm că gafează. Cum să te încrezi într-un portar care are probleme de genul ăsta când joacă, dar când nu joacă?”, a declarat Victor Pițurcă, conform digisport.ro.

„Tricolorii” au plecat spre Istanbul

În cursul dimineții de miercuri, 25 martie 2026, echipa națională a României a plecat spre Istanbul, cu o aeronavă Tarom. Prima reprezentativă a transmis și un mesaj înainte de decolare: „Plecăm la Istanbul încărcați cu încrederea unei națiuni! Luptăm împreună!”

Reamintim că România va da piept cu Turcia, într-o partidă programată joi, 26 martie, în semifinala barajului pentru calificarea la Cupa Mondială din 2026. Partida se va disputa la Istanbul, pe stadionul celor de la Beșiktaș, unde zeci de mii de fani turci vor face o atmosferă incendiară.