Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Simona Halep » Simona Halep, bogată și divorțată, despre sacrificiile vieții ei: „Cel mai scump preț! Nu mai ai intimitate”

Simona Halep, bogată și divorțată, despre sacrificiile vieții ei: „Cel mai scump preț! Nu mai ai intimitate”

Gigi Grigorescu
Simona Halep, bogată și divorțată, despre sacrificiile vieții ei: „Cel mai scump preț! Nu mai ai intimitate”
Foto: ProSport

Fosta mare jucătoare de tenis Simona Halep a vorbit despre sacrificiile pe care le face în viață, recunoscând că lipsa intimitate are cel mai mare preț.

Retrasă din activitate în luna februarie a anului 2025, Simona Halep a avut o carieră de excepție. Drumul spre vârful ierarhiei WTA l-a început în 2013, când era pe locul 47 WTA.

Simona Halep a plătit cel mai mare preț de-a lungul vieții pentru lipsa intimității

Ziua de 4 februarie 2025 a fost cea în care Simona Halep și-a anunțat retragerea din sportul de performanță, după o carieră de aproape două decenii, în care a câștigat 24 de titluri, inclusiv două de Mare Șlem.

Drumul spre vârful ierarhiei WTA l-a început în 2013, când era pe locul 47 WTA. A ajuns în semifinale la Roma, unde a fost învinsă de Serena Williams, dar și-a trecut în palmares nu mai puțin 6 titluri, inclusiv Turneul campioanelor rezervat jucătoarelor aflate dincolo de locul 10 mondial.

Un an mai târziu juca prima ei finală de Mare Șlem, împotriva Mariei Sharapova, la Roland Garros, pierdută cu 4-6, 7-6 (5), 3-6. Peste ani, rusoaica a recunoscut că, înaintea setului decisiv, s-a dus în vestiar special să ia o doză de meldonium, care la vremea respectivă nu era interzis.

„Nu mi-a fost deloc ușor în 2013 și 2014, după prima finală de Mare Șlem, unde am simțit toată dorința oamenilor să vorbească, să facem o poză, să dau un autograf. M-a copleșit în perioada aceea.

Critica din presă nu am știut să o gestionez și am suferit mult. Mi-a fost greu pe partea asta și cred că a fost cel mai scump preț, intimitatea. Nu mai ai intimitate când devii atât de public.

A fost o schimbare majoră. Presiunea mi-a plăcut întotdeauna. Chiar discutam Darren (n.r. – Cahill, antrenorul ei din perioada respectivă) că eu trebuie să folosesc presiunea în favoarea mea și am învățat chestia asta.

Începuse să-mi placă. Într-un fel, am transformat o greutate în plăcere, oarecum. Și mi-am tot repetat că presiunea este bună, te ține mai concentrat și ești mult mai atent la ceea ce ai de făcut.

Cumva am atras-o în favoarea mea și a fost mai ușor de gestionat. Am mai discutat cu multe persoane. Am avut oameni frumoși în jurul meu și m-au ajutat cu tot felul de sfaturi.

Dar nu te naști cu astfel de lucruri? Cine își imagina că eu, de la Constanța, o să ajung poate cea mai cunoscută persoană din sport în România”, a spus Simona Halep, la podcastul MindArchitect, realizat de fostul mare jucător român de tenis Horia Tecău.

Halep realizat un salt de 35 de locuri WTA în 2013, datorită celor 6 turnee câștigate

Simona Halep a început 2013 pe locul 47 WTA. Cu toate acestea, a avut un an senzațional, câștigând toate cele 6 finale pe care le-a jucat.

Rând pe rând, le-a învins pe germanca Andrea Petkovic la Nurnberg cu 6-3, 6-3, pe belgianca Kirsten Flipkens la Hertogenbosch cu 6-4, 6-2, pe austriaca Yvonne Meusburger la Budapesta cu 6-3, 6-7 (1), 6-1, pe cehoaica Petra Kvitova la New Haven cu 6-2, 6-2, și pe australianca Samantha Stosur, atât la Moscova cu 7-6 (1), 6-2, cât și în finala Turneului Campioanelor depsre care am amintit mai sus, cu 2-6, 6-2, 6-2.

De asemenea, a ajuns în semifinale la Roma, venind din calificări, după ce le-a eliminat pe italianca Alice Balducci cu 6-1, 6-0,  slovaca Daniela Hantuchova cu 6-4, 6-2 și, pe tabloul principal, pe rusoaica Svetlana Kuznetsova cu 6-1, 6-1, pe poloneza Agnieszka Radwanska cu 6-7 (2), 6-1, 6-2, pe italianca Roberta Vinci cu 6-4,6 -2 și pe sârboaica Jelena Jankovic cu 4-6, 6-0, 7-5. Avea să fie înjvinsă în penultimul act de Serena Williams cu 3-6, 0-6, după 7 meciuri în tot atâtea zile.

În ceea ce privește turneele de Mare Șlem, a fost eliminată în primul tur la Australian Open de americana Sloane Stephens cu 1-6, 1-6, la fel la Roland Garros, după 6-3, 2-6, 2-6 cu spaniola Carla Suarez Navarro, în turul 2 la Wimbledon de chinezoaica Na Li cu 2-6, 6-1, 0-6 (după 6-2, 3-6, 6-3 cu Olga Govortsova din Belarus) și în optimi la US Open de italiancă Flavia Panetta cu 2-6, 6-7 (3). Ca urmare, a terminat anul pe locul 11 WTA.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]