Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Unde a fost surprins portarul Craiovei, Laurenţiu Popescu, când Mircea Lucescu l-a chemat la echipa naţională

Unde a fost surprins portarul Craiovei, Laurenţiu Popescu, când Mircea Lucescu l-a chemat la echipa naţională

Unde a fost surprins portarul Craiovei, Laurenţiu Popescu, când Mircea Lucescu l-a chemat la echipa naţională
Foto Sport Pictures

Portarul Universităţii Craiova, Laurenţiu Popescu (29 de ani) a fost convocat de urgenţă la echipa naţională, după ce Ionuţ Radu s-a accidentat în meciul echipei sale, Celta Vigo, cu Alaves, în La Liga.

Popescu este al cincilea jucător al Ştiinţei aflat în lotul lui Mircea Lucescu pentru meciul cu Turcia, ceilalţi fiind Adrian Rus, Vladimir Screciu, Nicuşor Bancu şi Ştefan Baiaram.

Laurenţiu Popescu era la Milano când a fost convocat la naţională

Popescu fusese chemat în premieră de Il Luce la echipa naţională în septembrie 2024, dar nu a apărat niciun minut în tricolor, la fel ca şi ceilalţi doi portari aflaţi în lot în acest moment, Marian Aioani de la Rapid şi Cătălin Căbuz de la FC Argeş.

La primirea veştii că va face parte dintre tricolori pentru meciul cu Turcia, Laurenţiu Popescu se afla într-un city-break la Milano, alături de soţia sa, Alexandra, profitând de zilele libere oferite de portughezul Filipe Coelho.

Popescu este al doilea portar chemat ulterior selecţiei inţiale, Cătălin Căbuz de la FC Argeş înlocuindu-l pe Mihai Popa, de la CFR Cluj, accidentat.

Laurenţiu Popescu pierduse locul de titular la Universitatea Craiova după primul meci din play-off, iar la partida cu Dinamo, din runda a doua, titular în poarta oltenilor a fost Pavlo Isenko. Numai că ucraineanul s-a accidentat în prima repriză a derby-ului şi Laurenţiu Popescu i-a luat locul între buturi la pauza partidei, câştigată de Craiova cu 1-0. „Portarul nostru, Popică, are ceva muscular cred, la câte mingi a degajat”, avea să declare după meci Adrian Rus, colegul lui Popescu la Craiova şi la echipa naţională, după ce Popescu a fost asaltat cu pase de coechipieri, în condiţiile în care Ştiinţa a jucat în inferioritate numerică în repriza secundă.

Laurenţiu Popescu va trebui să ducă restul sezonului în poarta Universităţii Craiova, întrucât principalul său concurent, Pavlo Isenko, s-a accidentat şi nu se va mai putea conta pe el în meciurile rămase din actuala stagiune. Al treilea portar al Craiovei este veteranul Silviu Lung junior.

Florin Ştefan, la derby-ul Real Madrid – Atletico

Şi alţi jucători ai Universităţii Craiova au profitat de zilele libere acordate de antrenorul Filipe Coelho şi au plecat în scurte vacanţe. Tot la Milano s-a aflat şi Mihnea Rădulescu, jucătorul care se pregăteşte să revine pe teren în perioada următoare, după grava accidentare suferită în toamna anului trecut.

Fundaşul stânga, Florin Ştefan, s-a aflat în tribunele de pe Santiago Bernabeu la derby-ul din La Liga, Real Madrid – Atletico Madrid, scor 3-2, olteanul susţinând formaţia lui Alvaro Arbeloa. Mijlocaşul Alexandru Cicâldău a fost în city-break la Londra în această pauză, dar nu a descins pe Wembley, la finala Cupei Ligii Angliei, câştigată de Manchester City în faţa celor de la Arsenal, scor 2-0.

Foto: Instagram Laurenţiu Popescu