Mihai Stoica a rupt tăcerea și a vorbit recent despre plecarea lui Thomas Neubert de la FCSB, chiar după ce Mirel Rădoi a fost instalat în funcția de antrenor al „roș-albaștrilor”.
Președintele Consiliului de Administrație al celor de la FCSB a declarat că a fost mulțumit de rezultatele pe care echipa le-a înregistrat în perioada în care neamțul a ocupat funcția de preparator fizic și susține că acesta nu a dorit să lucreze la echipa a doua.
Thomas Neubert s-a despărțit recent de FCSB, chiar după ce Mirel Rădoi a fost instalat pe banca tehnică a „roș-albaștrilor”. Mihai Stoica a vorbit recent despre acest subiect și a dezvăluit că a fost mulțumit de munca prestată de preparatorul fizic în perioada în care a fost la echipa patronată de Gigi Becali.
Totodată, oficialul celor de la FCSB a mai precizat că Thomas Neubert a refuzat că fie preparator fizic la echipa a doua a „roș-albaștrilor”. Astfel, având în vedere că Mirel Rădoi a venit cu propriul staff, Neubert a decis să se despartă de echipa patronată de Gigi Becali.
„(n.r. – Ați avut să îi reproșați ceva concret lui Neubert?) Nu a fost dat afară. Mirel a venit cu staff-ul lui. Neubert nu era genul care să se pună la dispoziția clubului și să fie preparator fizic la echipa a 2-a. Are un statut. Eu nu am ce să reproșez pentru că am făcut rezultate. Iar că nu a venit? Eu țin minte o singură dată când s-a schimbat programul, în loc de după-amiază a fost dimineață și a zis: «Domne, mi-am făcut programul la clinică».
Mai departe, eu nu știu ce discuții au avut ei. Pintii spune: «Domne, vă prezint și nu știu ce». E posibil să fi avut ei discuții. Eu nu am asistat la toate antrenamentele. Dar, de câte ori am fost, el era acolo. Eu nu am ce să îi reproșez ceva lui Neubert. Pentru că noi am avut rezultate. Atâta timp cât am reușit remontada cu Feyenoord, cu Fenerbahce am arăta senzațional”, a declarat Meme Stoica, conform fanatik.ro.
Mihai Stoica a precizat că echipa a arătat bine din punct de vedere fizic în perioada în care Thomas Neubert a fost în club.
„Eu cred că a fost tot un blocaj mental și nu o problemă fizică. Eu nu pot să reproșez nici cum s-au antrenat jucătorii pentru că eu nu sunt antrenor. Că nu e treaba mea. Eu nu sunt pus acolo să evaluez antrenamentele. N-am făcut asta niciodată și din moment ce mi-a mers în carieră înseamnă că am făcut bine”, a mai declarat Mihai Stoica, conform sursei menționate anterior.