Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Antrenorul a fost adus ca un mare salvator, dar echipa lui a fost călcată în picioare în Superliga: „Umilință”

DECLARAȚII Antrenorul a fost adus ca un mare salvator, dar echipa lui a fost călcată în picioare în Superliga: „Umilință”

Antrenorul a fost adus ca un mare salvator, dar echipa lui a fost călcată în picioare în Superliga: „Umilință”
Sursa Foto: SPORT PICTURES

Marius Croitoru a apărut la declarații, după eșecul categoric suferit de FC Botoșani în fața lui Hermannstadt, scor 0-3, departe de casă, în etapa a doua din play-out-ul Superligii.

Aurelian Chițu (minutul 31), Sergiu Buș (minutul 59) și Dragoș Albu (minutul 72) au adus victoria pentru sibieni. Unul dintre elevii lui Dorinel Munteanu a fost eliminat în minutul 89. Este vorba despre Eduard Florescu, ex-jucător al roș-alb-albaștrilor.

Marius Croitoru, după Hermannstadt – FC Botoșani 3-0: „Mă doare foarte tare. Eu sunt ambițios, nu-mi place să pierd”

În urma înfrângerii, FC Botoșani se află pe locul trei în play-out, cu 24 de puncte, în timp ce Hermannstadt a ajuns pe poziția a opta, având 15 puncte, însă fără a scăpa de emoțiile retrogradării.

La finalul încleștării, Marius Croitoru, tehnicianul moldovenilor, s-a declarat dezamăgit. Eșecul suferit reprezintă o umilință pentru el.

„Din păcate, un duș rece, cu gheață, nu doar rece. E doar vina mea, îmi asum. Bine, îmi asum… E impropriu spus, dar vina este doar a mea, pentru că nu am reușit să-i țin conectați după victoria frumoasă obținută acasă, cu Slobozia (n.r. – scor 3-2).

Eu am mai avut problema asta (n.r. – cu jucătorii care s-ar menaja, aflați la final de contract). Cluburile respectă contractele și ar fi bine ca și jucătorii să o facă, cel puțin din punct de vedere uman, să dea totul până în ultima zi. Greu găsim asemenea jucători. Când clubul nu-ți oferă continuitate, tu te gândești că nu trebuie să te accidentezi. Repet, nu e vina lor, e vina mea. Nu i-am ținut cu picioarele pe pământ și conectați la realitatea play-out-ului.

Sper ca în această pauză internațională să reparăm ce s-a întâmplat. Duș rece e puțin spus. E o umilință. Mă doare foarte tare. Eu sunt ambițios, nu-mi place să pierd”, a spus Marius Croitoru, la microfonul Digi Sport.

I-a pus gând rău lui Mirel Rădoi: „E mult mai ușor să pregătești meciurile cu echipe importante” / „A juca cu FCSB acasă e un prilej de a spăla rușinea”

Totodată, „principalul” botoșănenilor a exprimat câteva cuvinte despre meciul din următoarea rundă, cel cu FCSB, campioana ultimelor două ediții ale Superligii. Roș-albaștrii vor evolua pe gazonul trupei lui Croitoru.

„Când joci cu echipe mari, ajungi de la nuntă și joci. Ca antrenor, e mult mai ușor să pregătești meciurile cu echipe importante. În asemenea meciuri, jucătorii se motivează singuri. A juca cu FCSB acasă e un prilej de a spăla rușinea”, a mai subliniat Marius Croitoru.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]