Acasa » Fotbal Intern » Baza Sportivă „Mirel Rădoi”, inaugurată cu sobor de preoți!

Baza Sportivă „Mirel Rădoi”, inaugurată cu sobor de preoți!

Baza Sportivă „Mirel Rădoi”, inaugurată cu sobor de preoți!
Foto Sport Pictures

Născut la data de 22.03.1981, la Drobeta – Turnu Severin, Mirel Rădoi are o bază sportivă care îi poartă numele. Aceasta a fost inaugurată chiar pe locul fostului teren de sport de la Școala Generală Nr. 11 „Regele Mihai I”, din reședința județului Mehedinți, teren de bitum pe care Rădoi a început să practice sportul în urmă cu mai bine de trei decenii, la Clubul Sportiv Școlar Drobeta Turnu Severin.

Baza sportivă de tip 2 a fost realizată cu fonduri de la CNI, iar Mirel Rădoi și-a dat acceptul ca terenul să îi poarte numele. „Aici și-au desfășurat activitatea copiii de la Clubul Sportiv Școlar, de la secțiile de fotbal și handbal. Aici și-au început activitatea, printre alții, Mirel Rădoi și Florin Șoavă”, a declarat antrenorul Marian Brihac.

Actualul antrenor de la FCSB are teren care îi poartă numele, în orașul natal. Baza Sportivă „Mirel Rădoi”, inaugurată cu sobor de preoți

Mai puțin este cunoscut faptul că Mirel Matei Rădoi a practic prima dată handbalul la CSS Drobeta Turnu Severin.

Ulterior, a fost remarcat de antrenorul de la secția de fotbal, Marian Brihac, care i-a sugerat să lovească mingea cu piciorul. Rădoi s-a pliat rapid pe noul sport, iar la nici 18 ani, direct de la juniori, a jucat în Divizia A, actuala Superligă, la FC Extensiv Craiova.

După doar șase luni, a ajuns în Ghencea, iar cariera lui ulterioară este cunoscută în lumea fotbalului. La echipa națională a României a bifat 67 de meciuri, interval în care a marcat 2 goluri, între anii 2000-2010, fiind cel mai selectionat severinean din istorie. Din Mehedinți, doar strehăianul Rodion Gorun Cămătaru, fosta legendă a Craiovei Maxima și, ulterior, atacant la Dinamo, are mai multe selecții: 75 de apariții și 22 de goluri, între anii 1978-1990.

Mirel Rădoi n-a venit la inaugurarea bazei sportive ce-i poartă numele

Deși își anunțate prezenta la eveniment, care a avut loc chiar înainte de ziua sa, Mirel Rădoi n-a mai ajuns la inaugurare, fiind mai preocupat de meciul FCSB – UTA 1-0. Antrenorul FCSB va împlini la data de 22 martie vârsta de 45 de ani.

Dar, la inaugurare au participat autoritățile locale, dar și un sobor de preoți, așa cum îi place lui Becali să vadă de obicei, în cazul unor asemenea evenimente.