Se apropie tare repede marele meci Turcia – România, semifinala barajului CM 2026 așteptată de milioane de români. Tricolorii vor avea în față un lot redutabil, cu mulți fotbaliști de la cluburi importante ale continentului. Între aceștia, Arda Guler, cel care la doar 21 de ani impresionează la Real Madrid. Când și cum vom avea iar un fotbalist român la Real Madrid? Gică Hagi știe răspunsul!
Cu prilejul unui amplu dialog video în exclusivitate pentru ProSport, „Regele” vorbește pe larg despre pașii pe care consideră că trebuie să îi facă fotbalul românesc astfel încât să ne putem mândri din nou cu un reprezentant în vestiarul de excepție de la Real Madrid.
Pentru a exemplifica în concret modelul succesului, plecând de la prezența lui Arda Guler la Real Madrid și în contextului barajului Turcia – România pentru CM 2026, Gică Hagi dezvăluie cum au reușit turcii în această postură onorantă, cum și-au dezvoltat fotbalul până la acest nivel. Explică „Regele”:
„Ei au ajuns la lucrul ăsta pentru că au investit intern foarte, foarte mult. Foarte, foarte, foarte mult! În infrastructură, în sport… Nu există doar fotbal la ei, există și baschet… orice fac, vor să ajungă printre cei mai buni! Investind foarte mult. Ca în orice business, cum a ajuns lumea, prima oară trebuie să investești. Să investești bani în profesori, în antrenori, în jucători, în orice. Trebuie să ai o bază. Și, după aceea, bineînțeles, trebuie să devii competitiv, să fii în cupele europene”
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F03%2FFace-inconjurul-planetei-Arda-Guler-gol-pentru-Real-Madrid-de-la-jumatatea-terenului-in-stilul-lui-Gica-Hagi-inainte-de-Turcia-Romania.jpg)
FOTO: Profimedia, 15.03.2026
„Echipele de la ei participă în cupele europene foarte mult, au un nivel, doar Galatasaray a investit sezonul acesta 150 de milioane de euro, numai în transferuri! Bașca, cum spun turcii, în salariile jucătorilor, care sunt enorme. Au făcut o echipă cu un lot extraordinar, care să câștige. Ei au lucrul acesta la nivel național, au această ambiție: să arate, să se lupte cu cei mai buni! Să vină și la noi ambiția asta și să încercăm să facem în primul rând echipe foarte puternice în România! Nu care doar câștigă campionatul, să se ducă în Europa, să participe și să o facă la un nivel foarte bun, cu pretenții!”
Mai departe, Gică Hagi consideră că e responsabilitatea cluburilor de prim-plan din România, care au capacitatea financiară de a „colecta” talentele din plan intern, să facă ulterior pasul de la performanța internă spre cea europeană.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F02%2FGica-Hagi-a-implinit-61-de-ani.-%E2%80%9ERegele-ramane-punctul-de-referinta-al-fotbalului-din-Romania-cu-o-cariera-stralucitoare-scaled.jpg)
Foto: Mediafax
Și se raportează inclusiv la exemplul anilor în care el activa în teren:
„Și în țara noastră, și în alte țări, totdeauna sunt 3-4-5 echipe care strâng tot ce-i mai bun, tot ce formează și cresc celelalte cluburi. Ei au bani și iau jucătorii cei mai buni. Cum, pe vremea noastră, eu am plecat de la Constanța și am ajuns la cei mai buni. Că era Steaua, era Dinamo… Cei mai buni se duceau acolo și așa s-a făcut generația aia foarte competitivă. Cu Craiova, cu Piteștiul, care erau în momentul acela echipele care se luptau sus. Deci, practic, investiție internă cu perspectiva, obiectivul sau strategia să fie europeană”
Până azi, Gică Hagi rămâne singurul român care a îmbrăcat tricoul celor de la Real Madrid. El a activat în perioada 1990-1992 pentru echipa de pe „Bernabeu”.