Gigi Becali, finanțatorul FCSB, a trecut la fapte și nu-l iartă pe Răzvan Burleanu, cel care a candidat pentru al patrulea mandat la șefia FRF. Deși inițial a anunțat că vrea să boicoteze aceste alegeri, Becali a revenit asupra deciziei și l-a trimis pe Mihai Stoica, președintele CA a FCSB, iar directiva dată oficialului a fost una clară, să voteze împotriva lui Burleanu.
Președintele FRF a avut un singur contracandidat, în persoana lui Ilie Drăgan, care în timpul alegerilor a făcut un scandal monstru la Casa Fotbalului.
Finanțatorul FCSB, Gigi Becali, s-a răzgândit în privința participării vreunui oficial al clubului la alegerile din cadrul FRF și a trecut la fapte. Astfel, dacă inițial a vrut să boicoteze alegerile, latifundiarul din Pipera l-a trimis pe Mihai Stoica, președintele CA, iar acesta urma să voteze împotriva lui Burleanu.
„Am decis că Mihai se va duce miercuri la Adunarea Generală a FRF și va vota împotriva lui Răzvan Burleanu. După Adunare, vom merge la TAS și vom contesta alegerea lui Răzvan Burleanu în funcția de președinte.
Este în ilegalitate, nu mai avea dreptul să fie ales, pentru că a depășit numărul de mandate. Nu am nimic cu Răzvan Burleanu, dar fac acest lucru pentru demnitatea mea. Trebuie să-i arăt ce înseamnă demnitate”, a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik. De altfel, Ilie Drăgan a cerut la TAS suspendarea alegerilor, însă instanța i-a respins cererea.
Acuzațiile lui Gigi Becali la adresa lui Răzvan Burleanu au legătură cu numărul de mandate și pe care șeful FRF l-a depășit deja, potrivit legii.
„Când spui trei mandate în lege și ești deja în mandat, ăla se consideră mandat valid. Dacă s-au votat trei, iar tu ești în funcție și ai făcut trei zile de mandat, se consideră mandat. Ei habar nu au de legi. Este 500% în pericol cu sesizarea la TAS. Dacă îl aleg miercuri, se consideră mandat ilegal”, a mai spus finanțatorul FCSB.
Printre problemele pe care le ridică Gigi Becali și pentru care vrea să dea forul în judecată este cea legată de regula U 21, o măsură menită să dea minute de joc și jucătorilor tineri, care este contestată de unii dintre oamenii din fotbal, respectiv de arbitraj, pe care adesea l-a contestat.
„Singura mea problemă este că nu ne dă banii de 5+6. I-am zis lui Mihai să-i dăm în judecată, să ne dea banii. Singura mea problemă cu Burleanu este cu regula U21 și cu arbitrajul. Problema este cu U21, că se face stăpân pe noi. Noi te votăm, iar în loc să vă ascult doleanțele, vă oblig să faceți ce vreau eu. Este împotriva oricărei legi democratice. Votez un administrator care să administreze împotriva voinței mele”, a mai spus Gigi Becali pentru sursa menționată anterior.