Jucătoarele echipei naționale de fotbal feminin, considerate „trădătoarele din Iran” după incidentul de la Cupa Asiei, desfășurată în Australia, au cedat presiunii și au renunțat la azilul politic.
Gestul sportivelor, de a refuza intonarea imnului național înaintea meciului împotriva Coreei de Sud, a făcut înconjurul lumii, iar Australia le-a acordat azil politic, la intervenția lui Donald Trump.
Situația fotbalistelor care au primit azil politic din partea Australiei, după episodul care a avut loc în timpul Cupei Asiei, când au refuzat să întoneze imnul național, gestul lor a fost privit cu admirație de lumea occidentală, în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, dar și critic. Un prezentator al televiziunii de stat a subliniat că sportivele au dat dovadă de lipsă de patriotism și trebuie pedepsite. „Trădătorii în vreme de război trebuie pedepsiți mai sever”, a afirmat omul de televiziune.
În urmă cu o săptămână, cinci fotbaliste au cerut azil politic, iar acestea au fost urmate de alte două, chiar ministrul de Interne al Australiei fiind cel care a precizat că toate jucătoarele au această șansă, dar în același timp a subliniat că „se află într-o situație extrem de dificilă din cauza deciziilor pe care le iau”, ca urmare a presiunilor puse de autoritățile iraniene asupra familiilor acestora.
Lucru care s-a și întâmplat, motiv pentru care cinci dintre cele șapte fotbaliste au cedat presiunii și au renunțat la azilul politic.
„Majoritatea jucătoarelor din naționala Iranului au decis să-și retragă cererea de azil din Australia și să se întoarcă în țara lor, într-o decizie marcată de teamă și incertitudine. Doar două jucătoare își mențin cererea de protecție internațională, în timp ce restul pornesc în călătoria de întoarcere după câteva zile de tensiune”, scriu cei de la Marca.
Cele cinci care au renunțat la azil au luat această decizie din cauza fricii, nu cea personală, ci ca urmare a amenințărilor indirecte pe care le-au primit, de la posibile represalii împotriva familiilor lor până la confiscarea bunurilor.
Cinci din cele șapte azilante au plecat din Australia, în timp ce Fatemeh Pasandideh și Atefeh Ramezanisadeh, care au fost între primele sportive ce au solicitat protecție internațională, au rămas la Antipozi și se află într-un loc ținut secret și unde beneficiază de sprijinul guvernului de la Canberra și al comunității iraniene din țară.
Eliminată din competiție, delegația Iranului a plecat treptat din Australia, iar potrivit sursei menționate, viitorul sportivelor rămâne unul incert. Mai mult decât atât, cazul readuce în discuție „fragilitatea sportivelor în contexte de conflict, unde fotbalul trece pe plan secund în fața problemelor de securitate, politică și drepturi fundamentale”.
Matt Thistlethwaite, viceministru al Afacerilor Externe, a admis faptul că situația este una „foarte complexă”, subliniind că se respectă decizia jucătoarelor care au ales să se întoarcă în Iran, în timp ce se menține sprijinul pentru cele care au rămas în țară.