Marius Șumudică a suferit un nou eșec pe banca echipei saudite Al-Okhdood. Gruparea pregătită de către român a pierdut, sâmbătă, în fața lui Al-Shabab, scor 0-2.
Astfel, „Șumi” a bifat a zecea înfrângere, iar viitorul lui nu este deloc sigur. De altfel, în ultima vreme, saudiții au tot vorbit despre potențiala sa demitere.
În cadrul etapei 26 din campionatul Arabiei Saudite, formația antrenată de „Șumi” a cedat pe terenul celor de la Al-Shabab. Gazdele au controlat duelul și au punctat în ambele reprize: mai întâi prin Abderrazak Hamdallah, în minutul 19, dintr-o lovitură de la punctul cu var, apoi prin starul Yanick Carrasco, care a stabilit soarta partidei în minutul 58. Fostul jucător de la Atletico Madrid a finalizat cu un șut puternic din interiorul careului.
În urma acestui rezultat, Al-Okhdood rămâne într-o situație teribilă în clasament, ocupând poziția 17, cu doar 13 puncte acumulate. De cealaltă parte, Al-Shabab a urcat pe locul 12, cu un total de 29 de puncte.
Ajuns pe banca grupării saudite în ianuarie 2026, tehnicianul Marius Șumudică a înregistrat două succese, două remize, iar acum s-a ales cu cea de-a zecea înfrângere.
După ce în runda precedentă, formația lui Marius Șumudică a pierdut cu Al-Feiha, scor 0-5, a apărut informația că antrenorul va fi dat afară. Totuși, el a negat un asemenea scenariu.
Așadar, în acest moment nu e destul de clar dacă „Șumi” va fi demis. Cert este că rezultatele nu îl ajută prea mult.
„Sunt numai prostii pe care le-am citit, nu m-a dat nimeni afară. N-am avut nicio discuţie despre reziliere, a fost o singură discuţie, purtată cu preşedintele clubului. Nu se pune problema să plec de la echipă.
Mă voi lupta până la final să încerc să salvez echipa de la retrogradare, nu s-a pus problema în acest moment de a pleca sau de a fi demis. Ştiţi cum e, am mulţi prieteni prin ţară, cum s-a văzut din nou. Zvonurile despre demiterea mea sunt total false”, a declarat Marius Șumudică, pentru jurnaliștii de la Fanatik.
În cazul în care fostul antrenor de la Rapid ar rămâne la Al-Okhdood și ar reuși să îndeplinească obiectivul trasat de către conducerea clubului – salvarea de la retrogradare, el și cei din staff ar primi un bonus consistent, în valoare de 150.000 de euro, potrivit sursei citate anterior.