Acasa » Diverse » Cosmin Contra dezvăluie ce a văzut în camera lui Cristi Chivu și Bogdan Lobonț: „Nu pot să spun tot ce știu despre ei. Se mai ducea și Mutu”

Cosmin Contra dezvăluie ce a văzut în camera lui Cristi Chivu și Bogdan Lobonț: „Nu pot să spun tot ce știu despre ei. Se mai ducea și Mutu”

14 mart. 2026, 20:33, Diverse
Cosmin Contra dezvăluie ce a văzut în camera lui Cristi Chivu și Bogdan Lobonț: „Nu pot să spun tot ce știu despre ei. Se mai ducea și Mutu”
Sursa: PROFIMEDIA, 14.03.2026

Cosmin Contra a rememorat câteva episoade amuzante din perioada în care evolua pentru echipa națională, vorbind despre relația cu foștii colegi Costel Pantilimon, Bogdan Lobonț, Cristian Chivu și Adrian Mutu.

Contra a povestit că atmosfera din încăperea ocupată de Lobonț și Chivu era una aparte, glumind că „se puteau afuma cârnați”, deoarece cei doi obișnuiau să fumeze în cameră.

Cosmin Contra, dezvălurie surprinzătoare despre Cristi Chivu și Bogdan Lobonț: „La ei în cameră puteai să pui cârnați și slănina fără probleme”

Cosmin Contra a povestit, într-un dialog savuros, câteva întâmplări din perioada petrecută la echipa națională, oferind detalii în legătură cu atmosfera din echipă și relațiile dintre jucători.

La început, Contra a declarat că Pantilimon nu părea destinat să devină un portar de top, dar a fost plăcut surprins atât de cariera sa, cât și de calitățile sale umane.

În continuare, „Guriță” a dezvăluit că Bogdan Lobonț și Cristi Chivu obișnuiau să fumeze în cameră, evidențiind camaraderia și atmosfera relaxată din cantonamente sau deplasări.

„Pe Panti când l-am întâlnit prima dată, așa micuț cum era el, am zis că nu o să fie un portar bun, așa cum a ajuns până la urmă. Adevărul e că m-a surprins ca jucător, dar și ca om, pentru că e o persoană extraordinară și am fost norocos că l-am întâlnit.

Despre ceilalți doi nu pot să comunic toate lucrurile pe care le știu despre ei. Noi eram trupa de șoc la echipa națională, eu cu Adi (n.r. – Mutu) și el cu Chivu, așa stăteam în camere, iar camerele erau apropiate. La ei în cameră (n.r. – la Bogdan Lobonț și Cristi Chivu) puteai să afumi cârnați. Mai mergea și «Briliantul» la ei în cameră și puteai să pui cârnații și slănina fără probleme”, a declarat Cosmin Contra, potrivit sport.ro.

Pentru sursa menționată, Bogdan Lobonț a intervenit și l-a contrazis pe fostul selecționer. Cosmin Contra a explicat cu umor că Lobonț și Chivu preferau să iasă pe terasă doar atunci când apărea Victor Pițurcă, pentru a evita să fie surprinși cu micile escapade din cameră. De asemenea, Adrian Mutu s-a implicat în discuție, amintind de relația apropiată cu Contra.

Bogdan Lobonț: Unde, că noi ieșeam pe terasă, nu în cameră.

Cosmin Contra: Lasă vrăjeala că preferați să ieșiți când venea nea’ Piți (n.r. Victor Pițurcă).

Adrian Mutu: Ce să zică de mine când noi am stat zece ani în cameră.

Cosmin Contra: Era o relație mai zbuciumată cu Adi.