Armand Gustav Duplantis (26 de ani), unul dintre cei mai în vogă atleți la nivel internațional, a doborât pentru a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina.
Performanța a fost înregistrată la Uppsala, în Suedia, iar în urma acesteia, talentatul sportiv s-a ales cu un cec de 100.000 de dolari.
Armand Gustav Duplantis, un talentat atlet suedez născut la Lafayette, Louisiana, Statele Unite ale Americii, a doborât în septembrie 2020 un record vechi de 26 de ani deținut de Serghei Bubka la săritura cu prăjina.
Acela fost momentul în care Duplantis a ajuns pentru prima oară în lumina reflectoarelor, însă ce a urmat ulterior depășește imaginația multora.
Armand Duplantis și-a bătut propriul record în repetate rânduri, iar în luna august anului trecut a făcut-o pentru a 13-a oară consecutiv. Borna pe care am stabilit-o atunci, la Marele Premiu al Ungariei, a fost de 6.29 metri.
Însă, Duplantis nu s-a oprit. A urmat apoi un record de 6.30 metri, iar acum, cu ocazia unei competiții organizate la Uppsala, în Suedia, atletul a comis-o din nou și ecranele au afișat o nouă bornă, anume 6.31 metri.
Potrivit Foxsports, Armand Duplantis a doborât pentru a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina.
„A fost a doua oară când Duplantis a doborât recordul mondial în Suedia. El a depășit 6.28 m la Stockholm, în iunie anul trecut, una dintre cele patru sărituri record mondiale din 2025”, notează jurnaliștii americani.
Conform sursei citate, Duplantis alege să își doboare recordul de fiecare dată cu câte 1 cm, deoarece are o clauză specială în contract. Pe scurt, unul dintre sponsorii săi îi oferă 100.000 de dolari de fiecare dată când doboară recordul mondial.
„Cred că există mai multe motive în spatele acestui lucru (n.r. – recordului bătut cu câte 1 cm). Bineînțeles, cea mai comună este chestia cu bonusul, eu primesc banii. Este un lucru adevărat și, bineînțeles, asta joacă un rol important. Dar doborârea unui record mondial este ceva ce pot oferi oamenilor și pot împărtăși acel moment și cu stadionul”, declara Duplantis pentru L’Equipe, în decembrie 2025.
Așa cum am precizat deja, la competiția din Suedia, Armand Duplantis a bătut recordul cu o săritură de 6.31 metri. În schimb, următorul loc de pe podium a fost completat de norvegianul Sondre Guttormsen, care a sărit doar 6.00 metri.
„Sunt atât de mândru că am putut face asta în fața voastră. Sar pentru mine, sar pentru familia mea, dar sar și pentru voi, pentru Suedia și pentru toți cei care mă susțin. Aceasta este casa mea. Aceasta este casa noastră. Așa este. Și știți că de fiecare dată când sunt pe pistă, vă reprezint. Și o fac cu mare mândrie”, a declarat Duplantis, după triumful de la Uppsala.
Mai jos toate recordurile stabilite de sportivul suedez: