Situație incredibilă, chiar înaintea alegerilor pentru președinția Federației Române de Fotbal. Răzvan Burleanu a fost reclamat la TAS pentru că ar încălca regulamentul.
Reamintim că alegerile Federației Române de Fotbal vor avea loc pe data de 18 martie 2026, în cadrul Adunării Generale a instituției.
Așa cum ProSport a anunțat pe data de 6 martie 2026, Comisia pentru Soluționarea Contestațiilor s-a pronunțat cu privire la contestațiile depuse în perspectiva alegerilor pentru fotbalul românesc, respingând demersul lui Ilie Drăgan. În contestația formulată, acesta preciza că actuala candidatură a lui Răzvan Burleanu încalcă prevederile art. 50 alin. (1), teza finală, din Statutul FRF din 28 iunie 2014. Acolo se specifică, printre altele, că nicio persoană nu poate deține funcția de președinte al FRF pentru mai mult de 3 mandate.
Acum, Ilie Drăgan nu s-a oprit și a mers mai departe, la TAS, iar FRF trebuie să decidă, până pe data de 12 martie, dacă este de acord sau nu cu procedura de judecare urgentă.
De menționat este că TAS poate decide suspendarea alegerilor sau Adunării Generale în cazul în care constată că va fi necesar, până la soluționarea definitivă a apelului.
„Am depus apel la Court of Arbitration for Sport (CAS/TAS) privind constatarea interdicției de a mai candida a domnului Răzvan Burleanu, având în vedere că acesta depășește limita de trei mandate prevăzută de art. 50 alin. (1) din Statutul Federației Române de Fotbal. Apelul a fost înregistrat oficial și a primit număr de dosar.
Procedura este în curs, iar în cadrul acesteia a fost formulată și o cerere de măsuri provizorii privind suspendarea Adunării Generale din 18 martie 2026. Până la data de 12 martie, Federația Română de Fotbal trebuie să își exprime acordul sau dezacordul cu privire la procedura urgentă de soluționare a cauzei, care ar putea avea loc înainte de data alegerilor. Voi respecta procedura în desfășurare și nu voi face alte comentarii asupra fondului cauzei până la pronunțarea tribunalului arbitral”, a declarat Ilie Drăgan, pentru ProSport.
Iată care sunt celelalte candidaturi: vicepreședinte al FRF, reprezentant al fotbalului amator, potrivit site-ului oficial al federației: Ioan Octavian Goga și Cristian Petrean; reprezentanți ai cluburilor din Liga 1: Valeriu Argăseală, Alexandru Meszar și Andrei Nicolescu; reprezentanți ai cluburilor din Liga 2: Bogdan Bălănescu și Cristian Tănase; reprezentanți ai cluburilor din Liga 3: Mihai Dăscălescu și Florea Spînu; reprezentant al cluburilor de fotbal cu activitate de juniori: Cătălin Sebastian Cighir și Ilie Ștefan Drăgan; reprezentant al cluburilor de fotbal feminin: Alexandru Alin Cioban; reprezentant al cluburilor de fotbal în sală: Cristian Vornicu și Auraș Brașoveanu.