Gheorghe Mustață a fost prezent alături de Mirel Rădoi la baza de la Berceni, acolo unde noul antrenor ține prima ședință de pregătire cu noii săi elevi.
Liderul Peluzei Nord susține că suporterii vor fi alături de tehnician indiferent de rezultatele obținute până în vară, ba chiar și dacă va rata calificarea la barajul de Conference League.
Gheorghe Mustață a fost prezent alături de fanii din Peluza Nord pentru a-l primi cum se cuvine pe Mirel Rădoi la baza de pregătire de la Berceni.
Șeful galeriei roș-albastre dă asigurări că fanii îl vor susține necondiționat pe noul antrenor, indiferent de rezultatele echipei din acest sezon, ba chiar și în cazul unei eventuale ratări a barajulului pentru Conference League.
„E un lucru extraordinar (n.red. – că revine Rădoi). Eu nu l-am prins acasă, dar acum e o mare satisfacție, mi-am dorit foarte mult ca Mirel să vină la noi. S-a întâmplat.
Sperăm să facă lucruri bune, să pună piciorul acolo unde trebuie și să facă echipă. Noi îl vom susține indiferent de situație (n.red. – și dacă ratează Conference League), de rezultate, de orice. Să înțeleagă toată lumea”, a spus Gheorghe Mustață.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F03%2FDe-ce-l-a-ales-Gigi-Becali-pe-Mirel-Radoi-%E2%80%9EE-ceva-infiorator-1400x788.jpg)
FOTO: ProSport
Gheorghe Mustață trage nădejde că Mirel Rădoi se va răzgândi la vară și va accepta să continue la FCSB, în ciuda faptului că are un acord cu o altă echipă pe un contract fabulos. Liderul galeriei îl îndeamnă pe Gigi Becali să facă un efort financiar și să-l determine pe noul antrenor să refuze oferta de peste hotare.
„Nu putem vorbi acum, nu știu nimic acum (n.red. – despre oferta lui Rădoi de a semna din vară în străinătate). Asta știu, că rămâne până în vară, dar cum a zis și patronul, dacă va exista „cașcaval”, de ce să nu-i facă oferta?! Să rămână în țară Mirel…și el (n.red. Gigi Becali) să plătească ce trebuie. Mirel e stelist adevărat, am vorbit cu el la telefon înainte de a se știi că vine…orice antrenor care vine la o echipă trebuie să aibă susținerea suporterilor.
Legătura cea mai bună e între suporteri, conducere și antrenor. Sperăm ca venirea lui Mirel să fie un pas înainte, să mai uităm din supărări. 80% din supărări s-au cam dus rămâne obiectivul să ne calificăm în Conference League, să mergem mai departe și la vară Mirel știe ce are de făcut”, a mai pus liderul Peluzei Nord.