Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Puștii care au făcut galerie campioanei în meciul de coșmar cu U Cluj au ales antrenorul ideal pentru FCSB și anunță: „Ne-a dezamăgit Tănase!”

EXCLUSIV Puștii care au făcut galerie campioanei în meciul de coșmar cu U Cluj au ales antrenorul ideal pentru FCSB și anunță: „Ne-a dezamăgit Tănase!”

Andrei Preotu
08 mart. 2026, 15:30, Superliga
Puștii care au făcut galerie campioanei în meciul de coșmar cu U Cluj au ales antrenorul ideal pentru FCSB și anunță: „Ne-a dezamăgit Tănase!”
Foto: Sport Pictures

FCSB a avut în jur de 5.000 de fani la meciul cu U Cluj, printre aceștia fiind și mulți puști care au sărbătorit campionatele câștigate de oamenii lui Charalambous și Pintilii.

Cei mai mici dintre suporteri așteaptă acum o schimbare radicală pe bancă tehnică după succesul oaspeților, scor 3-1, iar aceștia speră ca Mirel Rădoi sau Gică Hagi să vină să salveze situația la FCSB.

Cele două nume mari care pot să o salveze pe FCSB: „Mirel Rădoi ar fi bun! Ar mai fi și Hagi!”

Demisia lui Elias Charalambous a ajuns imediat și la urechile puștilor care sunt conectați mereu la rețelele de socializare.

Sâmbătă seara, la ieșirea de pe Arena Națională, ProSport a stat de vorbă cu un grup de suporteri, iar aceștia speră ca un nume mare din istoria fotbalului românesc să vină la FCSB în cel mai scurt timp.

Numele lui Mirel Rădoi este deja pe buzele fanilor, în condițiile în care aceștia au aflat și de dorința lui Gigi Becali, care acum se teme că ar putea rata și prezența în Europa, după ce FCSB n-a ajuns în play-off-ul din Superliga.

„Mirel Rădoi ar fi bun. Ar mai fi și Hagi, a câștigat campionatul cu Farul”, susțin cei mai mici dintre suporterii roș-albaștrilor.

„Locul lui Mirel acolo ar fi doar pe bancă. Ar face super treabă și super echipă cu Adrian Ilie în departamentul de scouting și cu Mirel Rădoi pe bancă. Ar fi o soluție câștigătoare. În anumite condiții, bineînțeles. Îl știm foarte bine pe Mirel, știm ce s-a întâmplat și la Craiova. Chiar dacă sunt naș-fin (n.r. – Gigi Becali și Mirel Rădoi), lucrurile se vor întâmpla așa doar dacă i se dă credit în totalitate lui Mirel”, a declarat Adrian Mutu, la Digi Sport.

Puștii care o susțin pe FCSB, dezamăgiți de Florin Tănase și veteranul Vali Crețu: „Nu ne așteptam la asta niciodată!”

Puștii care au fost în tribune au recunoscut pentru ProSport că nu se așteptau ca FCSB să piardă în fața echipei lui Cristiano Bergodi.

Aceștia au fost dezamăgiți mai ales de prestația lui Florin Tănase, dar nici Vali Crețu n-a scăpat de critici, după ce U Cluj a reușit să marcheze de trei ori pe cel mai mare stadion al țării.

Aceștia au ținut să-l laude în schimb pe Matei Popa, tânărul portar urmând să apere pentru FCSB și în meciurile din play-out. Tinerii suporteri l-au remarcat și pe Dawa, care de multe ori a fost criticat pentru prestațiile sale.

„Jocul a fost slab! Nu ne așteptam la asta niciodată (n.n. să câștige U Cluj). Ne așteptam să câștigăm”, a fost mesajul fanilor de la finalul disputei.