Antena 1 a încercat în zadar să-l atragă în show-ul Survivor 2026 pe un fost fotbalist de la Dinamo.
După experiența reușită împreună cu Gabi Tamaș la Asia Express, producătorii emisiunii i-au propus contractul pe masă lui Dan Alexa, însă acesta a spus pas.
În speranța creșterii audiențelor, Antena 1 a încercat să atragă un nume mare pentru show-ul Survivor 2026, care să facă rating postului. După experiența reușită împreună cu Gabi Tamaș la Asia Express, producătorii emisiunii i-au propus contractul pe masă lui Dan Alexa, însă acesta a spus pas, scrie Cancan.
După Aris Eram, Gabi Tamaș și Olga Barcari, șefii de la Antena 1 a ofertat alte două vedete care au participat la Asia Express și America Express. Au fost vizați Cătălin Bordea, câștigătorul America Express 2023, și Dan Alexa, câștigătorul Asia Express 2025. Ambii au refuzat!
„Nu mă duc la Survivor. Da, m-au chemat. Dar am refuzat. Pentru că nu mă atrage formatul deloc”, a spus Cătălin Bordea.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F08%2FSimon-Pescari-Dan-Alexa-Alfred-Simonis-Dominic-Fritz-Florin-Dragan-Poli-Timisoara-Mediafax_Foto-Emanuel_Titus_iliesi.jpg)
Șefii de la Antena 1 au încercat să-l înduplece să semneze pe Dan Alexa, după ce Gabi Tamaș, prietenul și partenerul său de la Asia Express 2025, se află acum la Survivor și au încercat să îl atragă și pe el în show-ul Survivor 2026. Din păcate, s-au lovit de refuzul ferm al fostului fotbalist.
Primul a fost legat de faptul că, fiind antrenor la Politehnica Timișoara, echipă din liga a treia, cu obiectiv clar promovarea în eșalonul secund, acestuia i-ar fi fost greu să se despartă de echipă în această perioadă.
Și nici șefii clubului bănățean nu ar fi fost de acord cu plecarea acestuia la Survivor într-un astfel de moment decisiv pentru echipa de pe Bega.
Apoi, nu crede că ar fi făcut față la probe, care i-au părut „prea fizice”, mai les că a ajuns la 46 de ani și fumează trei pachete de țigări pe zi.
„Gabi e la Survivor. M-a căutat și pe mine să merg la Survivor cu el. Sunt convins că nu găseam înțelegere la Timișoara (n.r. Dan Alexa este antrenor al echipei Politehnica Timişoara). Dar nu m-aș fi dus. Nu e de mine. Probe fizice zilnic. Am fost sportiv de performanță, dar am 46 de ani și fumez trei pachete de țigări pe zi”, a spus Dan Alexa, conform sursei citate.