FCSB își pregătește deja strategia pentru sezonul viitor, iar numele primului jucător intrat în vizorul clubului a apărut în presa din Coasta de Fildeș.
Este vorba despre atacantul Universitatății Cluj, Issouf Macalou.
Potrivit publicației 225foot.com, clubul patronat de Gigi Becali s-a interesat recent de situația fotbalistului în vederea unui posibil transfer în următoarea perioadă de mercato.
Jurnaliștii din Coasta de Fildeș au scris că evoluțiile lui Macalou din Superliga au atras atenția mai multor cluburi, printre care și FCSB.
„Extrema franco-ivoriană Issouf Macalou continuă să impresioneze în România. La 27 de ani, jucătorul de la Universitatea Cluj are performanțe solide, care au atras atenția mai multor cluburi din țară.
Steaua București îl urmărește îndeaproape pe atacant. Clubul românesc s-a interesat recent de jucător în vederea unui posibil transfer în următoarea perioadă de mercato”, au scris cei de la 225foot.com.
Patronul FCSB a recunoscut în trecut că îl apreciază pe atacantul Universității Cluj, însă mutarea nu s-a realizat. La acel moment, omul de afaceri a spus că propunerea nu a fost văzută tocmai bine de staff-ul clubului.
„M-ar interesa, dar prea nu-l vor. Pe Macalou l-am văzut de vreun an, dar nu-l vor. Colaboratorii nu-l vor și ce să fac? Deci, exclus Macalou”, declara Becali, într-o intervenție la Digi Sport.
Issouf Macalou a ajuns la Universitatea Cluj în ianuarie 2025, după despărțirea de clubul francez FC Sochaux. Înainte de experiența din România, atacantul a evoluat doar în Franța, la echipe precum Louhans-Cuiseaux, GOAL FC, Valenciennes FC, Le Mans FC și Red Star FC. Potrivit site-ului Transfermarkt, Macalou are în prezent o cotă de piață de aproximativ 650.000 de euro.
Mihăiță Pleșan i l-a propus lui Mihai Stoica pe Carlos Mora, dar președintele FCSB nu a fost interesat.
„Mora mai are contract doi ani cu Universitatea Craiova. Nu are clauză, dar au fost oferte foarte bune pentru el. Dacă pleca pe bani, era cel mai scump pe poziția lui. Mai mult de 2,5 milioane de euro. Este un jucător care a fost și pe masa Rapidului și pe masa FCSB-ului, la un moment dat. S-au interesat și cei de la Rapid, da. Era o sumă de transfer mult mai mare, dar nu a vorbit cu noi și atunci lucrurile. Craiova s-a mișcat mult mai bine. FCSB l-a avut pe masă, propus de mine, dar nu s-a uitat nimeni la el!”, a dezvăluit Pleșan.
Ulterior, Mihai Stoica a transmis că agentul nu a spus adevărul, iar acesta a replicat, la rândul său, că oficialul de la FCSB nu își amintește bine cum au decurs lucrurile.