Fotbaliștii lui Inter de la naționala Italiei le-au vorbit colegilor despre Chivu: „Sunt încântați de el! Nu îi e frică să facă asta”

Cristian Hitruc
Fotbaliștii lui Inter de la naționala Italiei le-au vorbit colegilor despre Chivu: „Sunt încântați de el! Nu îi e frică să facă asta”
FOTO Mediafax

Fotbaliștii celor de la Inter Milano, care reprezintă și echipa națională a Italiei, le-au vorbit colegilor despre antrenorul Cristian Chivu, cel care a preluat gigantul din Serie A la începutul acestui sezon competițional.

Acum, Riccardo Calafiori, fundașul celor de la Arsenal Londra, a dezvăluit ce a auzit de la colegii din prima reprezentativă despre antrenorul român.

Ce au povestit fotbaliștii lui Inter despre Cristi Chivu

Riccardo Calafiori, fundașul celor de la Arsenal Londra, a dezvăluit recent că a discutat cu colegii săi din echipa națională a Italiei, care evoluează pentru Inter Milano, despre Cristi Chivu. Aceștia au avut numai cuvinte de laudă la adresa tehnicianului român, iar fotbalistul în vârstă de 23 de ani a mai dezvăluit că jucătorii liderului din Serie A sunt foarte mulțumiți de Cristi Chivu.

„Ei spun că sunt foarte mulțumiți de el (n.r. Cristi Chivu) și se vede asta în momentul în care vorbește la interviuri. Îmi place foarte mult când o persoană este sinceră și onestă, cred că așa este el. Îmi place că nu este genul care să se teamă să spună ceea ce gândește cu adevărat”, a povestit Riccardo Calafiori, conform fcinternews.it.

Interul lui Cristi Chivu, lider detașat în Serie A

Inter Milano are parte de un parcurs foarte bun în Serie A, sub comanda lui Cristi Chivu. În acest moment, echipa tehnicianului român ocupă prima poziție a clasamentului, cu 67 de puncte acumulate în 27 de meciuri disputate. Principala urmăritoare este AC Milan, formație care ocupă poziția a doua a clasamentului, cu 57 de puncte. Cele două mari rivale se vor întâlni în etapa cu numărul 28 din Serie A, într-o partidă programată pe data de 8 martie 2026.

Inter Milano s-a descurcat foarte bine și în Cupa Italiei și speră că va ajunge în finala competiției. Pentru ca acest lucru să fie posibil, echipa pregătită de Cristi Chivu trebuie să treacă de Como, în semifinale. În manșa tur, cele două formații au remizat, scor 0-0.

Lucrurile au stat mai prost în UEFA Champions League pentru gruparea tehnicianului român. Inter Milano a trecut de faza principală a competiției și a ajuns în play-off-ul pentru calificarea în optimile de finală, unde a fost eliminată de Bodo/Glimt. Norvegienii s-au impus cu scorul general de 5-2 (n.r. 3-1 în manșa tur și 2-1 în manșa retur).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania