Gică Hagi a refuzat categoric să preia echipa națională a României la barajul cu Turcia pentru Cupa Mondială din 2026 și a spus ce crede despre Mircea Lucescu.
„Regele” este fericit pentru că „Il Luce” va sta pe banca „tricolorilor” la meciul de la Istanbul și are încredere că prima reprezentativă poate obține un rezultat favorabil pe 26 martie.
În ultima perioadă, Mircea Lucescu s-a confruntat cu probleme importante de sănătate și a fost internat în spital la începutul acestui an. Astfel, toată lumea se întreba dacă experimentatul tehnician va putea conduce echipa națională a României la barajul cu Turcia, pentru Cupa Mondială din 2026. Astfel, Gică Hagi a fost luat în calcul pentru partida de la Istanbul, dar a refuzat cu orice preț să îi conducă pe „tricolori”.
Acum, „Regele”, care este așteptat să preia cârma primei reprezentative din vară, s-a arătat fericit pentru că Mircea Lucescu a rămas pe banca echipei naționale. Totodată, Gică Hagi a precizat că are încredere că fotbaliștii români pot obține un rezultat bun pe 26 martie.
„(n.r. Vă bucurați că Lucescu a rămas la națională?) Da, foarte mult! E unul dintre profesorii mei, așa cum am spus, cum e și nea Puiu (n.r. Anghel Iordănescu).
Am respect enorm pentru ei și mă bucur mult că a avut tăria și curajul să meargă cu echipa în continuare.
Cred că băieții își doresc foarte mult, mai ales că Mondialul e iar în America. Sper să fie inspirați, în formă și tot ce o să fie pe teren să fie bine pentru noi”, a declarat Gică Hagi, conform sport.ro.
Pe data de 26 martie 2026, România va da piept cu Turcia, în deplasare, la Istanbul, unde se anunță o atmosferă incendiară. Cu toate acestea, experiența lui Mircea Lucescu ar putea fi un avantaj important pentru „tricolori”.
În cazul în care va reuși să treacă de Turcia, România va merge în finala play-off-ului pentru Cupa Mondială, care se va disputa pe data de 31 martie. Trupa lui Mircea Lucescu va evolua tot în deplasare, contra învingătoarei dintre Slovacia și Kosovo.