Acasa » Fotbal Extern » Stranieri » Transfer bombă la Juventus pentru Ionuț Radu! Anunțul spaniolilor

Transfer bombă la Juventus pentru Ionuț Radu! Anunțul spaniolilor

Cristian Hitruc
02 mart. 2026, 23:48, Stranieri
Transfer bombă la Juventus pentru Ionuț Radu! Anunțul spaniolilor
SURSĂ: Profimediaimages 02.03.2026

Ionuț Radu, portar care are parte de un sezon foarte bun în tricoul celor de la Celta Vigo, poate fi protagonistul unui transfer spectaculos, chiar în vara acestui an.

Conform informațiilor oferite de jurnaliștii din Spania, țară în care evoluează fotbalistul român, se pare că Juventus Torino îl monitorizează cu atenție pe jucătorul în vârstă de 28 de ani.

Ionuț Radu, pe „radarul” celor de la Juventus Torino

Ionuț Radu are parte de un sezon foarte bun în tricoul celor de la Celta Vigo. Prestațiile consistente pe care internaționalul român le-a avut în această stagiune în La Liga l-ar putea transforma în protagonistul unui transfer spectaculos. Conform jurnaliștilor spanioli, se pare că Juventus Torino îl monitorizează cu atenție pe jucătorul în vârstă de 28 de ani.

Gigantul din Italia ar fi în căutarea unui portar cu experiență, care să fie familiarizat cu fotbalul din Serie A și care să poată intra imediat ca titular, mai notează jurnaliștii de la fichajes.net. Astfel, Ionuț Radu, care a reușit să convingă în acest sezon prin prestațiile foarte bune pe care le-a avut, ar putea fi ținta perfectă pentru Juventus Torino.

Reamintim că Ionuț Radu a evoluat timp de mai mulți ani în Italia, după ce a fost cumpărat de Inter Milano. De-a lungul carierei, internaționalul român a mai apărat pentru echipe precum Genoa, Avellino, Venezia și Cremonese, iar experiența pe care a acumulat-o l-ar putea ajuta să ajungă la o echipă importantă din Serie A, precum Juventus Torino.

În prezent, titularul „Bătrânei Doamne” este Michele Di Gregorio. În lotul italienilor se mai află Mattia Perin și Carlo Pinsoglio, însă oficialii clubului ar lua în calcul o schimbare majoră între buturi.

Ionuț Radu, sezon bun pentru Celta Vigo

Conform platformei de specialitate Transfermarkt, Ionuț Radu este cotat în acest moment la suma de cinci milioane de euro. Internaționalul român a bifat 34 de apariții în tricoul celor de la Celta Vigo în acest sezon, în toate competițiile.

În următoarea etapă din La Liga, Celta Vigo, echipa lui Ionuț Radu, va avea parte de un nou test dificil, întrucât va da piept cu gigantul Real Madrid, formație care are nevoie de puncte pentru a mai putea spera la titlul de campioană a Spaniei. Partida dintre Celta Vigo și Real Madrid va avea loc vineri, pe 6 martie 2026, de la ora 22:00