Louis Munteanu a ajuns rezervă la DC United, deși s-a plătit o sumă uriașă pentru mutarea atacantului român de la CFR.
Jucătorul pe urma căruia CFR s-ar putea alege cu până la 8.6 milioane de euro nu pare să confirme la noua sa echipă, acolo unde a început ca rezervă al doilea meci din SUA. Veștile nu sunt deloc bune mai ales pentru Mircea Lucescu, care pregătește lotul final pentru barajul cu Turcia de la finalul lunii martie.
Pe 21 februarie 2026, Louis Munteanu a debutat în MLS pentru DC Uniterd. Și-a făcut apariția în meciul DC United – Philadelphia Union, încheiat cu victoria echipei sale, scor 1-0. A intrat pe final de meci și nu a ieșit în evidență în cele 20 de minute bifate pe teren.
Fostul golgheter de la CFR nu a primit mai multe minute nici în al doilea duel al americanilor. DC United a cedat cu 1-0 confruntarea de la Austin, iar internaționalul român a văzut aproape tot meciul de pe banca de rezerve. A fost introdus pe teren abia în minutul 77, dar la fel ca în prima partidă, nu s-a remarcat și a fost notat cu 6.3, potrivit SofaScore.
În MLS abia a început campionatul, iar echipa românului ocupă locul 6, cu 3 puncte, la egalitate de puncte cu campioana Inter Miami, formație la care evoluează Leo Messi.
DC United a plătit o sumă uriașă pentru transferul lui Louis Munteanu astfel că așteptările sunt pe măsură. În meciurile de pregătire pre-sezon, românul nu a marcat niciun gol, iar un ziarist apropiat de formația din Washington a dat un verdict dur despre mutarea lui Louis Munteanu.
„Până acum, transferul lui Louis Munteanu pare un eșec. E lent și incapabil să creeze ocazii de gol când primește mingea. Nu are dinamism. A obținut, totuși, câteva lovituri libere și a tras câteva șuturi, toate blocate sau deviate. Poate doar e în perioada de adaptare”, a scris Matt Hilliard.
CFR a ieșit cel mai bine din această afacere deoarece încasează garantat 6 milioane de euro la care se mai adaugă bonusuri consistente din viitoarele performanțe ale atacantului.
„(n.r. dacă CFR a primit banii pentru Louis Munteanu) Da, cum să nu? Am primit banii pentru toți jucătorii pe care i-am vândut. Se primesc în tranșe, dar, conform contractului, au intrat banii. Suntem la zi, în sensul acesta.”, a spus Iuliu Mureșan, pentru digisport.ro.