Un fost mare campion din NBA a povestit în cadrul unui podcast despre lupta dură cu drogurile pe care a dus-o încă de pe vremea când era în activitate.
Lamar Odom, ex-medaliat cu aur la Campionatul Mondial din 2010 cu echipa Statelor Unite ale Americii, spune că este dependent și că la viața sa a iubit petrecerile unde se consuma cocaină.
Fostul mare baschetbalist Lamar Odom a vorbit în podcast-ul „The Cousins” despre consumul de droguri cu care s-a luptat de pe vremea când activa în NBA. Câștigător al medaliei de aur la Campionatul Mondial din 2010 cu echipa americană, acesta susține că este dependent și totdeauna a fost fanul petrecerilor cu cocaină, scrie sportal.blic.rs.
Lamar Odom a jucat în cariera sa a echipe de top din baschetul de peste Ocean, cum ar fi Los Angeles Clippers, Lakers, Miami Heat, Dallas Mavericks și a fost dublu campion NBA.
Nu este un lucru nou pentru iubitorii baschetului american, întrucât în 2015, a fost la un pas de deces din cauza unei supradoze de cocaină. Aflat în stare critică și intrat în comă, a reușit printr-un miracol să scape și să supraviețuiască.
În podcastul menționat anterior, fostul pivot a descris modul în care a încercat să păcălească sistemul consumând droguri, în special cocaină, multă cocaină, mai ales vara, chiar și în timp ce cânta. Ceea ce este frapant este că se autointitulează nonșalant ca fiind „dependent”.
„În 2015, iubeam drogurile, într-adevăr. Vorbești cu un adevărat dependent. Consumam cocaină, nu aveam obligații. Nu consumam droguri în timp ce cântam, dar vara, da. Ar fi o nebunie dacă aș lua cocaină și aș cânta în același timp. Am avut totuși niște veri grozave, cu cocaină. Am avut controlul, dar când ai mintea unui bețiv, te gândești cum să păcălești sistemul. Și eu făceam asta, petreceri cu cocaină”, a spus Odom.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F02%2FScreenshot-2026-02-27-084651.png)
Foto: Facebook
Lamar Odom
Lamar a povestit cum a început dependența sa pentru droguri, iar aici l-a avut exemplu negativ chiar pe tatăl său. Totul a fost dublat de trauma produsă de decesul mamei, pe când era adolescent, iar aceste evenimente l-au determinat să o apuce pe acest drum teribil.
„Mulți oameni nu moștenesc dependența genetic, dar tatăl meu era dependent de heroină. Nu ştiu cât a contat. Am început cu marijuana, la 14 ani. Eram și traumatizat, mama a murit când aveam 12 ani. Simţeam că explodez, după ce am pierdut-o, ea mi-a fost mereu alături, mi-a fost cea mai bună prietenă.
Îmi amintesc, că atunci când aveam 10 ani, i-am spus mamei mele că o să merg în NBA și o să îi cumpăr o casă imensă. La 12 ani, o pierdusem deja şi nu ştiam ce se va alege de mine”, a concluzionat Odom.