Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Reacția lui Ianis Zicu după ce Gigi Becali s-a plâns că Farul n-a ajutat-o pe FCSB: „De la el am învățat!”

Reacția lui Ianis Zicu după ce Gigi Becali s-a plâns că Farul n-a ajutat-o pe FCSB: „De la el am învățat!”

Reacția lui Ianis Zicu după ce Gigi Becali s-a plâns că Farul n-a ajutat-o pe FCSB: „De la el am învățat!”
FOTO SPORT PICTURES

Gigi Becali și-a pus toată încrederea în Farul că va încurca rivalele în lupta pentru play-off, iar Ianis Zicu a reacționat după ce miliardarul s-a plâns de modul în care s-a prezentat în meciul cu FC Argeș.

Au mai rămas doar două etape de disputat din sezonul regular în Superliga. FC Argeș a obținut o victorie surprinzătoare pentru Gigi Becali la Constanța și i-a dat toate calculele peste cap în lupta pentru Top 6. L-a certat pe Ianis Zicu pentru modul în care a tratat meciul deoarece recunoaște că avea mare încredere în forțele Farului să îi împiedice pe piteșteni.

Reacția lui Ianis Zicu după declarațiile patronului FCSB: „De asta sunt convins”

Cu o zi înainte de meciul cu CFR, o altă rivală a roș-albaștrilor pentru locurile de play-off, Ianis Zicu a tratat diplomat subiectul cu Gigi Becali. A precizat că miliardarul s-ar fi referit și la Oțelul, nu doar la Farul, deoarece are mai mult opțiuni de luat în seamă pentru punctele din ultimele etape.

„Nu cred că Gigi Becali a zis doar de Farul, a zis și de Oțelul, sunt mai multe variante pe care dânsul le așteaptă. Sunt calcule pe care și le face, dar nu cred că noi oferim ajutor cuiva și nu cred că acest club s-a gândit vreodată să ajute pe cineva.

Sunt convins că noi avem liniștea de a câștiga meciul pentru noi. Sunt păreri și asta este. Eu, oricum, sunt antrenor și am învățat, tot de la dânsul, că este bine să nu mă cert decât cu antrenorii”, a spus Ianis Zicu, la conferința de presă premergătoare meciului.

Gigi Becali era nemulțumit după Argeș – Farul 1-0 că Ianis Zicu a greșit schimbările, dar și că Denis Alibec nu a avut evoluții mai solide după ce l-a cedat la formația de la malul mării.

„De două lucruri îmi pare rău. Că l-am dat pe Alibec, am zis că face ceva, nu a făcut nimic. Și că l-am dat pe Politic. Dacă nu erau Alibec și Politic, poate scoteau alte rezultate Farul și Hermannstadt. Nu ai văzut aseară? Să nu ții de o minge? Să le dai pe toate la adversar?

A greșit și Zicu. Cel mai bun jucător e armeanul ăla, Grigoryan. Și l-a scos pe Vînă. Păi în ăla mai aveam o speranță. A scos cei mai buni jucători, Vînă și Grigoryan. Eu aveam mare bază. Și-a revenit Farul, îi spulberă pe toți!”, a declarat Becali, la Fanatik.

Farul va evolua sâmbătă, de la ora 20:00, pe teren propriu cu CFR. O victorie a „marinarilor” ar ajutat-o pe FCSB să poată veni la doar un punct de vicecampioana sezonului trecut. În cazul în care CFR obține victoria, e calificată în play-off, indiferent de rezultatele din ultima etapă de campionat.