Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Transfer bombă de la FCSB. Anunțul belgienilor a venit de nicăieri

Transfer bombă de la FCSB. Anunțul belgienilor a venit de nicăieri

Transfer bombă de la FCSB. Anunțul belgienilor a venit de nicăieri
FOTO SPORT PICTURES

Jucătorul în care Gigi Becali își pune toate speranțele pe finalul sezonului regular ar putea părăsi FCSB.

Revenit în lotul lui Elias Charalambous după aproape un an de absență, Joyskim Dawa a intrat în vizorul unui club din Belgia și e la un pas de transferul carierei. Fundașul mai este sub contract cu formația roș-albastră, iar înainte de accidentare își dorea cu insistență să prindă un transfer în străinătate.

Dawa a intrat în vizorul belgienilor de la Genk

Internaționalul camerunez în vârstă de 29 de ani prezintă interes și după o accidentare gravă suferită chiar la un meci disputat pentru naționala sa. De la revenirea în lot, Dawa a bifat 4 apariții în tricoul roș-albaștirlor. Presa internațională notează despre interesul belgienilor de la Genk pentru unul dintre fundașii de bază ai lui Gigi Becali.

Așa cum relatează olandezii, fundașul camerunez ar mai fi în vizorul unor echipe din Rusia. Totuși, nu sunt convinși că Dawa ar fi interesat să facă pasul în Belgia, ci mai degrabă să își prelungească înțelegerea cu FCSB.

„Fundașului central în vârstă de 29 de ani de la FCSB București îi va expira contractul în iunie 2027, iar clubul din Țările de Jos vrea să profite de această oportunitate.

Se pare că și echipe din Rusia l-ar fi avut în vedere de ceva vreme pe experimentatul fundaș.  Mai multe echipe au indicat deja că îl au pe radar și vor să-l transfere de la București cât mai curând posibil.

Dacă ar fi după Dawa însuși, atunci o mutare în Belgia nu ar fi imediat în planurile jucătorului de 29 de ani. Și echipele rusești ar putea fi dezamăgite, deoarece o prelungire a contractului în România este încă posibilă”, notează voetbalkrant.

Cluburi din Rusia l-au urmărit la meciul cu Dinamo Zagreb

Încă de la primele sale minute pe teren pentru FCSB, Dawa a atras atenția mai multor cluburi. E un jucător cu potențial uriaș și de multe ori a făcut diferența în defensivă. Jurnalistul Ruddy Galetti relata în ianuarie că fundașul camerunez a fost urmărit la meciul din Europa League cu Dinamo Zagreb de mai multe cluburi din Rusia.

Până acum, nu și-a arătat nimeni interesul oficial, cel mai probabil în vară fiind lansate primele discuții pentru un posibil transfer. Atunci, jucătorul va intra în ultimul an de contract cu formația roș-albastră.

  • 2.5 milioane de euro e cota de piață a lui Dawa, potrivit Transfermarkt.
  • A bifat 137 de meciuri și a marcat 12 goluri pentru FCSB.
  • A mai evoluat pentru Valmiera, Mariupol și FC Botoșani.