Omul pus de Ilie Bolojan şef peste exporturile României e acuzat de milionarul Adrian Porumboiu: „Mi-a cerut şpagă 200.000 de euro”

Cristian Hitruc
Omul pus de Ilie Bolojan şef peste exporturile României e acuzat de milionarul Adrian Porumboiu: „Mi-a cerut şpagă 200.000 de euro”

Omul care a fost pus de Ilie Bolojan șef peste exporturile României este acuzat de milionarul Adrian Porumboiu. Fostul finanțator al celor de la FC Vaslui susține că Daniel Constantin i-a cerut 200.000 de euro șpagă.

Totodată, omul de afaceri a mai precizat că a refuzat să ofere suma de bani care i-a fost solicitată. Din această cauză, s-a ales cu o sancțiune uriașă și cu un proces care a durat ani de zile.

Adrian Porumboiu, acuzații grave la adresa lui Daniel Constantin

Liberalul Daniel Constantin a fost numit recent în funcția de președinte al Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior. Acesta are rand de secretar de stat în guvernul Bolojan, dar revenirea sa într-o funcție publică nu este privită cu ochi buni de toată lumea. Adrian Porumboiu, unul dintre marii fermieri ai României, i-a adus acuzații grave liberalului și susține că, în perioada în care era ministru al agriculturii, în guvernul Ponta, acesta i-a cerut o șpagă de 200.000 de euro, pe care a refuzat să o plătească.

„Politicienii sunt mult mai răi decât arbitrii. Mult mai jăpcari. Vă daţi seama unul care mi-a cerut 200.000 de euro! Iar acel ministru al agriculturii, Daniel Constantin, după atâta timp, felcerul ăsta care zice că-i prim-ministru şi doar taie, Bolojan, l-a pus preşedinte la o agenţie de-a statului”, a declarat Adrian Porumboiu, conform fanatik.ro.

La momentul respectiv, în anul 2015, Adrian Porumboiu deținea afaceri impresionante în domeniul agriculturii.

Adrian Porumboiu a primit o amendă uriașă

Fostul patron al celor de la FC Vaslui a mai povestit că a refuzat să dea suma de bani care i-a fost solicitată. Astfel, după doar câteva luni de zile, a fost controlat de Ministerul Agriculturii și a primit o amendă uriașă, de 17 milioane de euro. În cele din urmă, după ce s-a judecat zece ani, omul de afaceri a avut câștig de cauză.

„Mi-a cerut 200.000 de euro şpagă în schimbul a nimic! Nu i-am dat, iar după şase-şapte luni a găsit el de cuviinţă, s-a supărat tare că e nervos cu nervii, și mi-a dat o sancțiune de 17 milioane de euro, pentru că 17 vaci nu aveau crotalii. Au fost procese, am câştigat după zece ani prin instanţe”, a mai povestit Porumboiu, conform sursei menționate anterior.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]