Simona Halep (34 de ani) a realizat o nouă postare emoționantă pe platformele de socializare, despre viața sentimentală și iubit.
Constănțeanca este singură din septembrie 2022, după divorțul de Toni Iuruc, însă pe parcursul ultimilor aproximativ doi ani, în spațiul public s-a vehiculat de mai multe ori că ar fi apărut cineva nou în viața ei.
Pe parcursul anului trecut, 2025, în spațiul public au apărut mai multe speculații potrivit cărora, Simona Halep ar avea un nou iubit.
Constănțeanca a postat mesaje siropoase pe platformele de socializare, iar un exemplu sună în felul următor: „Dacă ne este dat cândva să cunoaștem fericirea concretă, o vom întâlni pe neașteptate, pe nevrute, de la altul: dăruită, nu cucerită”.
De asemenea, nu de puține ori a împărtășit cu internauții imagini cu buchetele de flori primite. Iar unele dintre acestea chiar au părut a fi trimise de un eventual iubit. Spre exemplu, Simona Halep s-a ales la un moment dat cu 101 trandafiri și a spus că acesta este „numărul iubirii”.
Însă, nici măcar o dată în postările Simonei Halep nu a fost etichetat cineva și, de asemenea, constănțeanca nu a fost văzută la braț cu vreun norocos. Așadar, cel puțin în mod oficial, Simona Halep este în continuare singură.
Cu toate acestea, câștigătoarea de la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019 continuă să îi pună pe jar pe cei aproape 2 milioane de oameni care o urmăresc pe Instagram.
De curând, fostul lider WTA a postat un text emoționant, care sună în felul următor:
„Dacă cineva poate să iubească, este împărat. Dacă cineva este iubit, este infinit”, este mesajul împărtășit de Simona Halep, pe pagina ei de Instagram, prin intermediul unui Insta Story.
Citatul nu îi aparține, iar în aceeași postare este trecut și autorul. E vorba despre marele Nichita Stănescu, fost om de litere, poet, redactor literar, scriitor și eseist român.
Nichita Stănescu, scriitor încadrat și astăzi printre cei mai mari autori români din toate timpurile, s-a consacrat, printre altele, cu numeroase poeme de dragoste, multe dintre ele scrise în versuri.
Iar poezia din care a citat Simona Halep este intitulată Lambada. Aceasta prezintă evoluția perspectivei poetului asupra iubirii, care inițial credea că totul este despre a fi iubit. Însă, spre finalul operei, concluzia trasă de autor este că mai important este să fii capabil să iubești.
„La început când încă mai purtam
pe suflet coaja de var a sufletului
credeam și speram
iubind să fiu iubit.
Mai târziu când dădeam din trup
ca dintr-o aripă
în sângerosul aer, mi-am zis:
dacă pot să iubesc mi-e destul
și mi-este surâs
și mi-este vis
dacă pot să iubesc.
La urmă, la umbră
am cântat:
dacă cineva poate să iubească
e împărat
dacă cineva este iubit
e infinit
și dacă există iubire
din goluri se naște plinul.”, așa sună Lambada, opera semnată de marele Nichita Stănescu.