Directorul FBI, Kash Patel, s-a apărat după ce în spațiul public au apărut imagini cu el petrecând cu bere în vestiarul naționalei SUA de hochei pe gheață, noua campioană olimpică după un meci dramatic câștigat în fața rivalei sale, Canada, scor 2-1 în prelungiri.
Patel a afirmat că s-a simțit „extrem de onorat” să fie alături echipa de hochei a SUA, la Milano, asta deși prezența sa a fost intens criticată în contextul în care duminică noapte, cu câteva ore înainte de finală (ora 8:10, ora Floridei), un bărbat înarmat cu o pușcă a încercat să pătrundă în reședința președintelui Donald Trump, la Mar-a-Lago, fiind împușcat mortal de agenții Secret Service.
Kash Patel, prezent la finala de hochei pe gheață dintre SUA și Canada, unde americanii au câștigat titlul olimpic după 46 de ani, s-a apărat după ce în spațiul public au apărut mai multe imagini cu el petrecând cu bere în vestiarul naționale SUA, fiind criticat în țară pentru acest lucru.
„Apărarea” sa a venit în contextul în care cu numai câteva ore înainte de finala de la Milano, în cursul nopții, un bărbat de 21 de ani, înarmat cu o pușcă și având asupra sa o canistră cu combustibil, a încercat să pătrundă în reședința președintelui Donald Trump, la Mar-a-Lago, fiind împușcat mortal de agenții Secret Service, potrivit BBC.
Într-o postare pe contul personal de X (fosta platformă Twitter), Patel a declarat „pentru mass-media foarte preocupată – da, iubesc Amerfica și m-am simțit extrem de onorat când prietenii mei, proaspeții câștigători ai medaliilor de aur din echipa SUA, m-au invitat în vstiar pentru a sărbători acest moment istoric alături de băieții – cea mai grozavă țară din lume și cel mai grozav sport din lume”.
Cu puțin timp înainte de această postare, de apărare, pe contul de director al FBI, Patel a precizat că „FBI dedică toate resursele necesare investigării incidentului de dimineață (n.r. ora 1:30 ora locală) de la Mar-A-Lago, proprietatea președintelui Trump, unde un individ înarmat a fost împușcat mortal după ce a pătruns ilegal în perimetru. Vom continua să colaborăm îndeaproape cu Secret Service, precum și cu partenerii noștri statali și federali, și vom furniza informații actualizate pe măsură ce vom putea”.
Naționala de hochei pe gheață a SUA s-a impus în finala olimpică în fața Canadei, scor 2-1, prin golul înscris de Jack Hughes, în minutul 1.41 din prelungiri.
Aceasta este a treia medalie de aur pentru reprezentativa SUA, după cea de la Lake Placid 1980 și Squaw Valley 1960, aceasta din urmă fiind obținută chiar în fața naționalei Canadei.