Fiul lui Diego Maradona l-a desființat pe Cristi Chivu: „Meschin! Să-și clătească gura când vorbește de tatăl meu”

Fiul lui Diego Maradona l-a desființat pe Cristi Chivu: „Meschin! Să-și clătească gura când vorbește de tatăl meu”
SURSA FOTO: CAPTURĂ INTER TV

Declarațiile făcute de Cristi Chivu au stârnit un val de reacții în Italia. 

Tehnicianul român a comentat un episod de arbitraj din duelul Inter – Juventus (3-2).

Maradona JR. i-a dat replica lui Chivu

Acesta a făcut referință la celebrul gol marcat cu mâna de Diego Maradona la Campionatul Mondial din 1986.

„Trebuie să încetăm să ne plângem de incidentele care se întâmplă în fiecare duminică, încă de când Maradona a marcat un gol cu mâna și nimeni nu l-a criticat”, a spus Chivu, referindu-se la faza cunoscută drept „Mâna lui Dumnezeu”.

Diego Maradona Junior, fiul fostului mare fotbalist argentinian, a reacționat dur în presa italiană, considerând nepotrivită asocierea făcută de antrenorul român.

Totul a plecat de la eliminarea lui Pierre Kalulu în partida Inter – Juventus, o decizie despre care șeful arbitrilor din Italia a admis ulterior că a fost greșită. În încercarea de a spune că erorile de arbitraj fac parte din istoria fotbalului, Chivu a invocat episodul din 1986, unul dintre cele mai controversate momente din istoria Cupei Mondiale.

Diego Maradona Junior, născut dintr-o relație extraconjugală a fostului star argentinian, a fost recunoscut oficial de tatăl său în 2016. De-a lungul anilor, el a intervenit public de mai multe ori atunci când imaginea lui Diego Maradona a fost pusă în discuție.

„Cuvintele lui Chivu? Am ascultat cu atenție cuvintele antrenorului de la Inter și nu au avut nicio legătură cu aducerea în discuție a tatălui meu. Asta arată meschinăria lui și meschinăria celor care încă mai vorbesc despre acel henț, uitând de golul secolului pe care l-a marcat la scurt timp după.

Indiferent de fanii lui, Chivu ar trebui să-și clătească gura când vorbește despre tatăl meu. Ca jucător, dacă ar fi făcut măcar 1% din ce a făcut tatăl meu, aș fi acceptat, dar nu este cazul”, a declarat Diego Maradona Junior, conform presei din Italia.

Cristi Chivu, reacție după ce a fost atacat de Luciano Spaletti

Spaletti, antrenorul lui Juventus, a transmis că românul ar fi trebuit să nu intervină în scandalul legat de arbitrajul de la meciul din Serie A, câștigat cu 3-2 de Inter. Chivu a ales să nu continue dialogul de la distanță cu tehnicianul torinezilor.

„Nu o să-i răspund. Nu răspund în fața altora, îmi spun părerea. Sunt aici să vorbesc despre ce văd și ce gândesc, despre experiența acestei echipe. Nu-mi pasă ce se spune când există puțină frustrare care nu poate fi gestionată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro