Acasa » Fotbal Extern » Liga Campionilor » UEFA a anunțat prima decizie în cazul Vinicius într-un comunicat de 47 de cuvinte

UEFA a anunțat prima decizie în cazul Vinicius într-un comunicat de 47 de cuvinte

UEFA a anunțat prima decizie în cazul Vinicius într-un comunicat de 47 de cuvinte
SURSĂ: Profimediaimages 18.02.2026

UEFA a anunțat prima decizie pe care a luat-o în cazul scandalului izbucnit în timpul meciului dintre Benfica Lisabona și Real Madrid, din play-off-ul UEFA Champions League.

Astfel, un inspector de etică și disciplină va fi desemnat pentru a investiga acuzațiile de rasism aduse de către Vinicius, vedeta gigantului din La Liga.

Ce măsuri ia UEFA în cazul Vinicius

Meciul dintre Benfica Lisabona și Real Madrid, din play-off-ul UEFA Champions League, a fost marcat de un scandal de proporții. Vinicius, cel care a deschis scorul, în minutul 50, a adus mai multe acuzații de rasism și susține că Prestianni, care și-a acoperit gura cu tricoul, l-a numit „maimuță”.

Acum, UEFA a anunțat că a luat deja o decizie și că un inspector va investiga acuzațiile aduse de starul celor de la Real Madrid.

„Un inspector de etică și disciplină UEFA a fost numit pentru a investiga acuzațiile de comportament discriminatoriu din timpul meciului din play-off-ul eliminatoriu al Ligii Campionilor UEFA 2025/2026 dintre SL Benfica și Real Madrid CF, din 17 februarie 2026. Informații suplimentare cu privire la această chestiune vor fi puse la dispoziție în timp util”, a transmis UEFA, prin intermediul unui comunicat de presă.

Cum a izbucnit scandalul de pe Da Luz

Repriza a doua a fost marcată de un scandal monstru, care a izbucnit chiar după ce Vinicius a deschis scorul, cu o execuție superbă, în minutul 50.

Imediat după ce a trimis mingea în poartă, starul brazilian al oaspeților s-a bucurat excesiv, chiar în fața fanilor portughezi, care au început să îl apostrofeze. Conflictul a continuat între starurile celor două echipe. Prestianni, fotbalistul celor de la Benfica, nu s-a putut abține și i-a transmis câteva cuvinte lui Vinicius, care a alergat imediat spre arbitru și i-a transmis că a fost jignit. Camerele de filmat nu au putut surprinde ceea ce i-a spus Prestianni lui Vinicius, întrucât acesta și-a acoperit fața cu tricoul în momentul în care a vorbit cu brazilianul.

Din imaginile surprinse, se poate observa ce i-a transmis Vinicius arbitrului: „Mono. Mono. Me llame Mono (Mi-a spus maimuță!)”.

Imediat după acest moment, a izbucnit un scandal uriaș, iar meciul a fost întrerupt de către arbitrul francez. Totodată, a pornit un conflict și între cele două bănci tehnice, iar un om din staff-ul lui Mourinho a fost eliminat. Jucătorii celor două echipe au așteptat la mijlocul terenului, în timp ce Vinicius s-a așezat pe banca de rezerve, refuzând să revină pe gazon. Cuvinte grele și-au spus și Otamendi și Mbappe, cei care au conturi de reglat după finala Cupei Mondiale dintre Argentina și Franța.

În cele din urmă, Vinicius a revenit pe teren iar partida a fost reluată după o așteptare de aproximativ zece minute.