Fostul internațional Marian Aliuță (48 de ani), om de afaceri în domeniul imobiliar, s-a pocăit, iar motivul care a stat în spatele acestei decizii a venit după ce ar fi pierdut „6.000 de apartamente pe plăcerile lumii”. Afirmația îi aparține lui Adrian Minune, bun prieten cu Aliuță, fostul mijlocaș al celor de la Steaua și Rapid, și a fost făcută publică, chiar de Toni Berbece, pastorul Bisericii Profides.
Aliuță s-a retras din fotbal în 2010, dar afacerea și-a pus-o pe picioare în 2007, când a construit primul bloc, în cartierul Dristor, apoi a continuat pe această direcție. De-a lungul timpului s-a confruntat și cu o serie de probleme, unele dintre acestea fiind tranșate în instanță.
Afaceristul Marian Aliuță, fost internațional și mijlocaș al celor de la Steaua, s-a pocăit după ce a pierdut o avere, contravaloarea a „6.000 de apartamente”, fiind cunoscut pentru relațiile sale extraconjugale. Aliuță și-a găsit liniștea în urmă cu trei ani, când s-a botezat împreună cu femeia alături de care trăiește încă din tinerețe, iar de atunci a devenit un propovăduitor al creștinișmului, dar și un model pentru cei care „rătăcesc”.
„Am avut o întâlnire specială, l-am întâlnit pe Adrian Minune într-un mall din București. Având o cunoștință comună, pe Marian Aliuță, m-a întrebat dacă acesta chiar s-a «pocăit», adică dacă chiar s-a întors la Hristos și s-a lăsat de păcate.
I-am confirmat că Marian Aliuță chiar e un om pocăit în adevăratul sens biblic, cum ne cere Hristos, la care mi-a zis că după «6000 de apartamente pierdute pe plăcerile lumii» era și cazul să se întoarcă la Dumnezeu. Mi-a plăcut gândirea aceasta, anume că șansa fiecărui păcătos e Hristos.
La el găsim scăpare chiar și după ce ne ducem viața în cea mai adâncă și mizerabilă prăpastie. Pilda Fiului Risipitor este dovada că Tatăl ne așteaptă pe fiecare, chiar dacă azi unii dintre noi sunt încă la porci și își doresc liniștea Cerului în viața lor.
(…) Aș dori să îl binecuvântați pe Adrian Minune și să vă rugați să ajungă și el cu familia la Trezirea Națiunii să ne închinăm lui Hristos și să ne dedicăm lui viețile. E nevoie în aceste vremuri de mare întuneric să ne îndreptăm spre lumina lui Hristos”, a scris Toni Berbece, pastorul Bisericii Profides, pe contul său de Instagram.
În urmă cu trei ani, Berbece a participat la botezul lui Marian Aliuță și al soției sale, care a avut loc la vila familiei Aliuță, spre surprinderea apropiaților săi.
Berbece scria la acel moment, că Marian Aliuță a luat decizia, la vârsta maturității, și pentru că „a avut vicii multe, soția afla despre «escapadele» lui din ziare si simțea ca nu are scăpare din aceste gheare ale păcatului”.