Acasa » Fotbal Extern » Liga Campionilor » „Juventus, rușine istorică!”. Gazzetta dello Sport a reacționat dur după înfrângerea cu Galatasaray din Champions League

„Juventus, rușine istorică!”. Gazzetta dello Sport a reacționat dur după înfrângerea cu Galatasaray din Champions League

„Juventus, rușine istorică!”. Gazzetta dello Sport a reacționat dur după înfrângerea cu Galatasaray din Champions League
SURSĂ: PRofimediaimages 17.02.2026

Jurnaliștii italieni de la Gazzetta dello Sport au oferit o reacție dură după înfrângerea pe care Juventus Torino a suferit-o pe terenul celor de la Galatasaray, în UEFA Champions League.

Gruparea din Serie A a cedat categoric în fața turcilor, scor 5-2, într-un meci în care echipa pregătită de Okan Buruk a făcut spectacol total.

Italienii, reacție dură după înfrângerea categorică suferită de Juventus

Galatasaray și Juventus Torino s-au întâlnit marți, 17 februarie 2026, în play-off-ul UEFA Champions League, în încercarea de a obține un loc în optimile de finală. Turcii s-au impus categoric în manșa tur, scor 5-2, după un meci extrem de spectaculos.

Rezultatul înregistrat pe tabela de marcaj i-a dezamăgit pe jurnaliștii italieni, care nu au ezitat și au oferit o reacție dură după ce au văzut cum a jucat echipa pregătită de Luciano Spaletti.

„Juventus, rușine istorică! Galatasaray o zdrobește cu 5-2 și va fi nevoie de o minune pentru calificarea în optimile de finală”, au titrat jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport, la finalul meciului din Turcia.

Italienii au continuat și au remarcat că gruparea din Serie A a făcut greșeli uriașe în a doua parte a jocului.

„Juventus suferă una dintre cele mai grele înfrângeri din istorie în cupele Europene și este la un pas de eliminarea din UEFA Champions League. Deși a condus cu 2-1 la pauză, echipa lui Luciano Spaletti a făcut greșeli grave în a doua repriză și a primit goluri de la Lang (două), Sanchez și Boey”, au mai notat sursa citată anterior.

Spectacol total în Galatasaray – Juventus 5-2

Meciul dintre Galatasaray și Juventus Torino, încheiat cu scorul de 5-2, a fost unul cu adevărat spectaculos, mai ales pentru spectatorii neutri. Turcii au deschis scorul în minutul 15, prin Gabriel Sara, iar italienii au restabilit egalitatea pe tabela de marcaj în minutul 16, prin Koopmeiners. Acesta a mai lovit o dată, în minutul 32, iar Juventus a intrat la vestiare în avantaj.

Lucrurile au stat diferit după pauză. Galatasaray a revenit extrem de motivată de la cabine, iar Lang a marcat pentru 2-2, în minutul 49. În minutul 60, Sanchez a dus scorul la 3-2.

În minutul 67, echipa lui Luciano Spaletti a rămas în inferioritate numerică, după ce Cabal a văzut al doilea cartonaș galben și a fost eliminat. Astfel, în superioritate, Galatasaray a mai lovit de două ori, în minutul 75, prin Lang, și în minutul 86, prin Boey.