Acasa » Alte Sporturi » Handbal » Cel mai bun jucător al lumii se întoarce la București, iar campioana are o veste excelentă pentru fani

EXCLUSIV Cel mai bun jucător al lumii se întoarce la București, iar campioana are o veste excelentă pentru fani

Andrei Preotu
17 feb. 2026, 15:27, Handbal
Cel mai bun jucător al lumii se întoarce la București, iar campioana are o veste excelentă pentru fani
Foto Profimedia, 17.02.2026

Dinamo se pregătește de marele meci cu Fuchse Berlin, astfel că la București se întoarce Mathias Gidsel, considerat cel mai bun handbalist al lumii.

Fără probleme de lot, Dinamo speră să producă surpriza, mai ales că în Sala Polivalentă vor fi în jur de 3.000 de spectatori.

Mathias Gidsel se întoarce la București, dar Dinamo speră să producă surpriza: „Tot lotul este valid!”

Dinamo speră să încheie cât mai bine această campanie din UEFA Champions League, una în care a dat peste o grupă infernală, cu Fuchse Berlin, Veszprem și Aalborg în prim-plan.

Joi, în Sala Polivalentă, Fuchse Berlin nici nu concepe să rateze victoria, mai ales că se va baza și pe celebrul Mathias Gidsel, care a fost adversarul României la ultimul turneu final. „Dacă vrei să ajungi medic, atunci trebuie să faci studii timp de zece ani. Dacă vrei să ajungi handbalist, trebuie să faci la fel. Dacă mă vezi cum mă antrenez, o să vezi că fac lucruri pe care antrenorul le consideră aproape imposibil de realizat. Dar dacă încerci asta de o mie de ori la antrenament, atunci în joc poate să-ți iasă într-o zi”, a recunoscut Gidsel.

Totuși, chiar și cu Gidsel într-o formă foarte bună, Dinamo speră să repete jocul excelent cu Nantes, mai ales că n-are probleme de lot și Paulo Pereira va avea cei mai buni jucători la dispoziție.

3.000 de suporteri sunt așteptați la marele meci dintre Dinamo și Fuchse Berlin

În mod normal, Sala Polivalentă ar fi fost plină la un duel între Dinamo și Fuchse Berlin, nemții fiind mereu în cursă ori pentru Final Four-ul în Champions League, ori pentru cel din European League.

Cum Dinamo este ieșită din calculele calificării mai departe și este cu gândul mai mult la parcursul din campionat, meciul nu va fi sold-out. Totuși, în tribune sunt așteptați în jur de 3.000 de suporteri, o asistență decentă pentru un meci de un asemenea nivel. „Vor fi între 2.500 și 3.000 de oameni”, susțin roș-albii.

Ca de obicei când joacă în Liga Campionilor, Fuchse Berlin va avea un grup important de fani la București. Mai ales că va fi primul meci pentru nemți în Europa în acest an.

Duelul de joi seara este primul pe care Dinamo îl joacă în Sala Polivalentă în această ediție de Liga Campionilor. Echipa lui Paulo Pereira a început sezonul european în Sala Dinamo, acolo unde s-a ridicat de multe ori la nivelul adversarilor, reușind și acel succes extraordinar cu Nantes, scor 29-28.