Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Ce decizie a luat Eugen Neagoe, după ce era să „dărâme” vestiarul Petrolului

EXCLUSIV Ce decizie a luat Eugen Neagoe, după ce era să „dărâme” vestiarul Petrolului

14 feb. 2026, 11:01, Superliga
Ce decizie a luat Eugen Neagoe, după ce era să „dărâme” vestiarul Petrolului
FOTO: Mediafax

Petrolul a reușit să-și mențină seria meciurilor fără înfrângere, ajungând la borna cinci (patru în campionat – două victorii, două egaluri, unul în Cupă), obținând o victorie in – extremis în fața celor de la FC Argeș, scor 2-1.

Deși meciul a fost marcat de decizia inexplicabilă a arbitrului Radu Petrescu, care a anulat hilar un gol Argeșului, revirimentul Petrolului a pornit de la Eugen Neagoe.

Antrenorul gazdelor a avut o reacție furibundă la pauză, când era să „dărâme” vestiarul gazdelor, încercând să-și trezească elevii, care erau în dezavantaj după eroarea lui Dongmo.

Decizia luată de Eugen Neagoe după Petrolul – FC Argeș 2-1

„Geană” a fost atât de nervos, încât reacția lui s-a auzit din parcarea stadionului. Antrenorul n-a stat toată pauza la vestiar, ci a ieșit pe teren cu două-trei minute înaintea fotbaliștilor săi, lăsându-i pe aceștia să „rumege” ce le-a transmis.

Făcând abstracție de faza golului anulat de Radu Petrescu, Petrolul a avut o evoluție furioasă în repriza secundă, cu două goluri marcate și nouă șuturi la poartă, întregind o dominare clară (65%-35% posesie, 10-3 cornere, 6-1 șuturi pe poartă).

După meci, Eugen Neagoe a luat o decizie neașteptată. El le-a dat elevilor săi două zile libere. Acestea sunt primele zile din 2026 și  vin după 42 de zile consecutive cu meciuri și antrenamente. Practic, de la reunirea de pe 3 ianuarie, petroliștii n-au avut nicio zi liberă până astăzi. Nu intră în programul făcut de Neagoe fotbaliștii care sunt în urmă cu pregătirea, precum Nana Boateng, care a debutat aseară, după ce ProSport a anunțat în exclusivitate că el este în lot.

De asemenea, kazahul Aymbetov, ultimul transfer al echipei, ajuns miercuri la Ploiești, are un program separat, în încercarea de a fi pus pe picioare, din punct de vedere al pregătirii fizice, cât mai rapid. Fiind jucător extra-comunitar, procesul de obținere a permisului său de muncă durează ceva mai mult, dar sunt șanse ca el să fie apt peste două săptămâni, când Petrolul întâlnește acasă Csikszereda.

Fotbalist cu 45 de selecții și 9 goluri marcate pentru echipa națională a Kazahstanului, Aymbetov (30 de ani) a jucat ultima dată la Adana Demirspor, pentru care a bifat 37 de prezențe și 6 goluri de-a lungul unui sezon și jumătate petrecut în prima ligă din Turcia. El a mai jucat, anterior, pentru, FC Aktobe, Kairat Almaty (Kazahstan) KS Samara (Rusia) și FC Astana (Kazahstan). Are în palmares trei titluri de campioan al țării natale, precum și o Cupă a Kazahstanului.