Ion Țiriac, dialog aprins cu Ilie Năstase! „Prostule, fii atent! Nici lui mă-ta, nici lui tac-tu să nu le promiți!”

Ion Țiriac, dialog aprins cu Ilie Năstase! „Prostule, fii atent! Nici lui mă-ta, nici lui tac-tu să nu le promiți!”
Foto: Sport Pictures

Pe Ion Țiriac și Ilie Năstase îi leagă o prietenie de zeci de ani, însă nu mereu a fost doar „lapte și miere” între ei.

„Nasty” poveștește cum în urmă cu mai bine de cinci decenii s-a răzbunat pe prietenul său, chiar de ziua acestuia, pe 9 mai.

Contre între Ion Țiriac și Ilie Năstase! „Prostule, fii atent!”

Ion Țiriac și Ilie Năstase sunt legați „ombilical” de decenii întregi de o prietenie strânsă, însă nu totdeauna s-au aflat în relații cordiale. „Nasty” mărturisește cum, în 1971, i-a plătit o poliță bunului său prieten. Și nu oricum, chiar de ziua sa, pe 9 mai.

Totul a plecat de la turneul de la Madrid, când Ion Țiriac l-a rugat pe Ilie Năstase să o lase mai „moale” în meciul direct, iar acesta din urmă s-a conformat, iar la final a și piardut disputa.

Cum Țiriac nu a fost recunoscător și l-a mai și persiflat după meciul cu pricina, Năstase a spus pas finalei în proba de dublu, pe care cei doi urmau să o dispute, spre stupefacția magnatului.

„Eu în ’70 am câștigat turneul de la Roma. Și în ’71 el deja începuse să devină impresar, antrenorul lui Vilas. Și zice: «Năstase, tu unde joci? Te duci la Roma, nu?» / «Da, mă duc.» / «Nu trebuie să te duci.» / «Păi de ce?» / «Dacă vrei să te duci, negociez pentru tine să-ți dea niște bani.» A negociat și ăia nu mi-au dat bani. După aia, a negociat cu cei de la Madrid și m-am dus la Madrid.

El juca destul de bine atunci. Cu cine pic în semifinală? Cu Țiriac. Vine la hotel, am mâncat împreună și spune: «Năstase, dacă mâine mă bați 6-0, 6-1, nu mai treci prin fața mea. Mă ocolești pe strada ailaltă. Fii atent, mâine e ziua mea, 9 mai, te rog eu, joacă frumos cu mine, știi că eu nu mă omor la simplu prea mult.» Eram și la dublu cu el. M-am luat după el, 1-0, 2-0, 3-0, 4-0, 5-0 pentru el. «Alo!» El nimic… Mă bate 6-0 primul set.

Trec să schimb terenul: «Alo, cum ne-a fost înțelegerea? Să nu te bat 6-0.» Nu vorbea cu mine, domnule. Mă bate 6-3 în setul 2. Intrăm în vestiar, unul lângă altul: «Alo, cum a fost vorba? Mă bați tu pe mine 6-0, 6-3?» «Păi, prostule, fii atent», s-a ridicat în picioare: ‘Ține minte ce zic acum: nici lu’ mă-ta, nici lu’ tac-tu, nici lu’ frati-tu să nu-i promiți…’. ‘Cum??? Păi, m-ai rugat’. Ce i-am făcut, trebuia să jucăm finala la dublu… ‘Te-am pupat!’ Că el era axat pe dublu. Am plecat, a rămas blocat”, a spus Ilie Năstase la podcastul Fain&Simplu.

Foto: Sport Pictures

Au stat certați un an de zile

La doar doi ani de la această întâmplare, Țiriac și Năstase s-au certat din nou, de data aceasta serios, un an stând departe unul de celălalt. Totul a plecat după ce „Nasty” a ales să joace la Wimbledon din 1973, în ciuda faptului că sindicatul jucătorilor condus de Țiriac intrase în grevă.

„Răceala a venit din 1973, când sindicatul jucătorilor, pe care eu îl înființasem cu un an în urmă, a făcut o grevă. Eu fondasem sindicatul cu Stan Smith, cu Arthur Ashe, jucători din generația lui llie, că generația mea fusese cu Laver, cu Rosewell, jucătorii de la începutul anilor ’60.

Am făcut o grevă, nu am jucat la Wimbledon. Și llie a jucat! A zis că l-a obligat Ceaușescu să joace, ceea ce a fost o minciună, că Ceaușescu habar nu avea despre ce era vorba. Noi nu vorbeam nici cu Ceaușescu, nici cu Doamna și ne lăsau în pace”, a declarat Ion Țiriac, la iAMSport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Elizabeta Samara, revenire ratată spectaculos la WTT Champions Macao
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania