„Vom înainta plângere împotriva clubului Dinamo”. Anunț-șoc după suspendarea lui Ștefan Baiaram

„Vom înainta plângere împotriva clubului Dinamo”. Anunț-șoc după suspendarea lui Ștefan Baiaram
Sursa: Sport Pictures

Fundația „Roma for Democracy România”, ONG dedicat comunității rome, va depune o sesizare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva clubului Dinamo, având în vedere evenimentele petrecute la finalul meciului cu Universitatea Craiova.

Concret, Ștefan Baiaram a fost implicat într-un incident: a scuipat un suporter advers, ca urmare a unor presupuse injurii. Comisia de Disciplină a FRF l-a suspendat pentru două etape și nu va putea evolua în „dubla” cu FCSB din campionat și Cupă.

Controversa de după Dinamo – Universitatea Craiova se intensifică: „Vom înainta plângere”

Fundația „Roma for Democracy România” a reacționat ferm după incidentele de la finalul meciului Dinamo – Universitatea Craiova, când Ștefan Baiaram l-a scuipat pe un suporter dinamovist, după ce acesta l-ar fi provocat. Organizația a subliniat că astfel de comportamente nu fac parte din sport și că nu pot fi justificate prin rivalitatea dintre echipe. Mai mult, fundația subliniază că legea protejează demnitatea tuturor cetățenilor și că atât FRF, cât și LPF trebuie să intervină hotărât și consecvent în astfel de cazuri.

„Roma for Democracy România” cere sancțiuni clare împotriva clubului Dinamo, aplicarea corectă și uniformă a regulilor, un protocol clar pentru intervenția în cazuri de discriminare și programe de educație civică pentru suporteri și sportivi. Fundația va depune și o plângere la CNCD, evidențiind că demnitatea nu se negociază, iar sportul trebuie să rămână un spațiu al fair-play-ului și al respectului reciproc.

„Demnitatea nu este parte a spectacolului sportiv.

Fundația Roma for Democracy își exprimă îngrijorarea față de manifestările cu caracter etnic semnalate în cadrul meciului Dinamo – Universitatea Craiova.

Scandarea repetată a unei etichete istorice utilizate în mod stigmatizant nu poate fi tratată ca simplă expresie a rivalității sportive.
România este un stat constituțional care interzice discriminarea și protejează demnitatea fiecărui cetățean. În acest cadru, aplicarea consecventă a regulamentelor antidiscriminare în competițiile sportive este o obligație instituțională, nu o opțiune.

Prin urmare solicităm FRF și LPF următoarele:
• Intervenție promptă și amendarea/pedepsirea clubului Dinamo de așa natură încât să nu mai existe și alte situații similare;
• aplicarea uniformă a normelor existente;
• adoptarea unui protocol clar de intervenție în cazuri de manifestări discriminatorii;
• dezvoltarea unor programe reale de prevenție și educație civică în mediul sportiv.

Sportul trebuie să rămână un spațiu al competiției și solidarității, nu un cadru de legitimare a stigmatizării etnice.

Menționăm de asemenea faptul că vom înainta plângere către CNCD, împotriva clubului Dinamo.

Demnitatea nu este negociabilă.

Respectarea legii trebuie să fie consecventă”, a scris „Roma for Democracy România”, pe Facebook.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro