Veste bombă! Dan Petrescu a scăpat de boala gravă şi și-a anunțat revenirea: „Mai am puțin şi încep să antrenez”

Florentin Dincă
Veste bombă! Dan Petrescu a scăpat de boala gravă şi și-a anunțat revenirea: „Mai am puțin şi încep să antrenez”
Foto: Mediafax Foto

După ce s-a tot zvonit în ultima perioadă că ar fi grav bolnav, kiloramele cu nemiluta dându-l de gol, Dan Petrescu vine cu o veste bombă!

Fostul antrenor al lui CFR Cluj spune că a treccut peste perioada grea, se simte bine și și-a anunțat în curând revenirea pe banca tehnică.

Dan Petrescu a trecut peste problemele grave de sănătate și și-a anunțat revenirea pe banca tehnică

Dan Petrescu aruncă bomba, după ce în ultimul timp s-a speculat că s-ar confrunta cu serioase probleme de sănătate. Fostul tehnician din Gruia spune că se simte bine și mai are nevoie de maxim două luni ca să fie ok din toate punctele de vedere.

Cel poreclit „Bursucul” arde de nerăbdare să revină în iarbă și, în acest context, și-a anunțat reîntoarcerea pe banca tehnică. Cel mai probabil la vară, atunci când poate prelua o echipă de la începutul sezonului. Însă nu exclude nici o revenire mai devreme, în cazul în care apare o oportunitate de nerefuzat.

„Mă simt bine. Nu știu ce a apărut despre mine. Eu mă simt bine, mai am puțin și încep să antrenez. Mai am nevoie de o lună – două ca să fiu ok. (n.r. dacă revine din vară) Poate chiar înainte, vedem”, a spus Dan Petrescu, pentru digisport.ro.

FOTO: SportPictures

Văzut chiar la echipa națională. „A demonstrat deja în fotbalul românesc”

Cristi Balaj, fostul președinte de la CFR Cluj, susține că, în condițiile problemelor de sănătate cu care se confruntă Mircea Lucescu, o variantă care trebuie luată în calcul de șefii de la FRF pentru înlocuirea selecționerului o poate reprezenta și Dan Petrescu, un antrenor care nu mai are nevoie de alte prezentări, ce a demonstrat cu vârf și îndesat în fotbalul românesc.

„(n.r. Dan Petrescu ar fi o soluție pentru națională?) Da, e un antrenor foarte bun, care a demonstrat deja în fotbalul românesc. Am înțeles că se simte mai bine. E un antrenor preocupat și concentrat. Îmi place că la Dan Petrescu joacă cine merită. Pentru el nu contează importanța numelui sau dacă l-a salutat sau nu într-o dimineață.

Pentru el este important să joace jucătorii care sunt cel mai în formă și care merită. Sunt convins că pe el nu l-ar interesa echipa unde joacă jucătorul respectiv. Nu știu dacă Federația a ales deja. Și Hagi a demonstrat și nu știu dacă nu cumva este o variantă agreată în acest moment. Cel mai important pentru noi ar fi ca Mircea Lucescu să poată reveni”, a declarat Cristi Balaj, la sptfm.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
David Popovici, de neoprit la Europene! A câștigat semifinala de 200 m liber și e cu un pas în marea finală
Mediafax
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Cancan.ro
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce se ocupă acum Marina Dina, fosta asistentă TV a lui Mihai Morar de la Antena Stars. S-a retras din televiziune în 2010
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Râzi cu lacrimi
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Descopera.ro
Dan Negru, mesaj pentru David Popovici după reușita de la Paris: 'Abia atunci performanța lui va avea valoare'
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Promotor.ro