Gică Hagi se pregătește intens pentru a deveni mai devreme sau mai târziu, din nou, selecționerul echipei naționale a României.
Și, pentru a evita potențialul conflict de interese, a ales să vândă acțiunile de la clubul Farul Constanța către Gică Popescu, cumnatul său și totodată președintele grupării marinare, și Hristo Stoichkov, faimosul său prieten de peste Dunăre.
Cum Mircea Lucescu se confruntă cu probleme serioase de sănătate, iar prezența sa pe banca echipei naționalei este pusă sub semnul întrebării, Gică Hagi se pregătește pentru a reveni în funcția de selecționer al tricolorilor.
Pentru a evita un eventual conflict de interese, „Regele” este decis să cedeze acțiunile deținute la Farul Constanța. Cumpărătorii sunt nimeni alții decât cumnatul Gică Popescu și Hristo Stoichkov, legenda fotbalului bulgar cu care este prieten „la cataramă”, scrie Fanatik.
Totul a fost pus la cale zilele trecute, când Hagi și Popescu au fost prezenți la ziua de naștere a lui Stoichkov, pe 8 februarie, fostul „Balon de Aur”, atunci când starul bulgar a împlinit frumoasă vârstă de 60 de ani.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F02%2FGica-Hagi-a-implinit-61-de-ani.-%E2%80%9ERegele-ramane-punctul-de-referinta-al-fotbalului-din-Romania-cu-o-cariera-stralucitoare-1-1400x811.jpg)
Foto: Mediafax Foto
Potrivit ProSport, Gică Hagi nu va fi selecționerul naționalei la barajul cu Turcia, în cazul în care Mircea Lucescu va fi nevoit să renunțe până atunci din cauza problemelor grave de sănătate cu care se confruntă.
„Regele” nu vrea să riște un nou eșec pe banca naționalei, după cel cu Slovenia, astfel că a spus pas propunerii venite din partea președintelui Răzvan Burleanu. Cert este că Hagi vrea să preia prima reprezentativă tricoloră pentru un proiect pe termen lung, întins pe mai mulți ani.
„Răzvan Burleanu i-a oferit naționala României pe tavă lui Gică Hagi. Sănătatea lui Mircea Lucescu este șubredă, în ciuda tuturor aparențelor pe care vor unii să le păstreze, inclusiv din presa apropiată de selecționer. Președintele FRF a fost obligat să ia în calcul un alt antrenor pentru barajul cu Turcia. I-a propus lui Hagi să vină de acum, dar acesta l-a refuzat categoric.
Nu vrea să vină într-un moment critic și să riște un nou eșec, de tipul celui cu Slovenia. Dacă va accepta, Hagi o va face doar cu un proiect pe termen lung”, au dezvăluit sursele ProSport.
„Am agreat cu Mircea Lucescu ca până pe 20 februarie să putem lua o decizie fermă. În sensul să fim siguri că avem un selecţioner care e în condiţii optime pentru a pregăti aceste meciuri foarte importante pentru naţionala României”, a transmis Răzvan Burleanu.