Mario Felgueiras, directorul sportiv din Bănie, este de părere că „dubla” cu FCSB din următoarele zile nu este decisivă pentru echipa sa.
Universitatea Craiova este calificată deja în sferturile Cupei României, indiferent de rezultatul înregistrat contra roș-albaștrilor, iar în Superligă oltenii sunt lideri, cu zece puncte peste campioană.
Oficialul din Bănie nu vede „dubla” cu FCSB din următoarele 4 zile ca find decisivă pentru echipa sa, având în vedere că Universitatea Craiova este calificată deja în sferturile Cupei României, cu punctaj maxim, indiferent de rezultatul final al meciului din această seară, în timp ce, în clasamentul Superligă, oltenii sunt lideri, cu 10 punte în fața trupei lui Elias Charalambous.
„Dubla cu FCSB nu e decisivă. Avem acum un meci de Cupă unde noi ne dorim să mergem cât mai departe. Deci pentru noi e un meci foarte important, care într-adevăr putem elimina o rivală. Meciul de duminică pentru Superliga, avem timp să ne gândim la asta. Decât să ne gândim într-o lună ce va fi, mai bine controlăm prezentul, câștigăm și ușor-ușor ajungem unde vrem.
A fost așa și anul trecut, când am jucat la CFR Cluj. Tot așa am avut o dublă, dar în deplasare. Dacă nu greșesc, eram în sferturi. Și am pierdut la penalty-uri și după aia am pierdut în campionat. Deci pentru mine e foarte important să câștigăm fiecare meci și următorul e întotdeauna cel mai important”, a spus Felgueiras, conform Fanatik.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F11%2FFILIPE-COELHO-ANTRENOR-PRINCIPAL-UNIVERSITATEA-CRAIOVA-12.11.2025-2-1400x1050.jpg)
Oaspeții au nevoie de un succes în Cupă pentru a merge mai departe în competiție, în timp ce, peste câteva zile, în campionat, trebuie neapărat să obțină punct sau puncte dacă vor să prindă play-off-ul în acest sezon.
Înaintea duelului din această seară, Filipe Coelho dă lăsat de înțeles că, pentru el, e mai important să recupereze jucătorii cu probleme medicale și fizice, decât adversarul în sine, nimeni alții decât campionii României.
„Este un meci într-o competiție diferită. Momentan suntem mai îngrijorați să recuperăm jucătorii, decât de oponent, pentru că este o perioadă foarte scurtă între meciul trecut și acesta, cu FCSB. N-am avut prea mult timp să muncim din punct de vedere tactic“, a spus Coelho, la conferința de presă.
Partida din Cupa României va fi arbitrată de Horațiu Feșnic, acesta urmând a fi ajutat la cele două linii de Alexandru Cerei și Alexandru Ioan Corb. În camera VAR vor fi Cătălin Popa și Mircea Orbuleț, în timp ce Andrei Moroiță va fi arbitru de rezervă.