EXCLUSIV Zeljko Kopic și o clauză păguboasă au blocat transferul lui Kennedy Boateng în China, deși acționarii lui Dinamo ar fi vrut să-l cedeze

Catalin Muresanu
Zeljko Kopic și o clauză păguboasă au blocat transferul lui Kennedy Boateng în China, deși acționarii lui Dinamo ar fi vrut să-l cedeze

Dinamo putea să-l vândă pe Kennedy Boateng pentru jumătate de milion de euro, o sumă importantă dacă ținem cont că fundașul se află în ultimele luni de contract. Zeljko Kopic s-a împotrivit mutării.

Boateng putea pleca înaintea meciului cu Universitatea. Kopic și o clauză păguboasă l-au blocat la Dinamo. EXCLUSIV

ProSport a informat, cu două zile înaintea derby-ului pe care Dinamo l-a susținut, luni, împotriva Universității Craiova, 1-1 pe Arena Națională, faptul că roș-albii au primit o ofertă tentantă, de aproximativ jumătate de milion de euro, pentru Kennedy Boateng (29 de ani).

Presa din China a confirmat informația noastră și, în plus, a dezvăluit numele formației care-l dorea pe fundașul central african. Este vorba de Shandong Taishan, club care a negociat în această iarnă și pentru Kurt Zouma, jucătorul care s-a despărțit de CFR Cluj.

Cum Boateng se află în ultimele luni de contract, acționarii „câinilor” au luat în calcul să-l cedeze pe stoperul togolez. La baza deciziei inițiale stătea dezamăgirea acționarilor după ce au negociat prelungirea cu el și cu reprezentantul său în Antalya, jucătorul și-a dat acordul să semneze o nouă înțelegere, apoi s-a răzgândit. În acest context, șefii cred că fotbalistul este neserios și nu își va mai da silința în ultimele luni de contract și se va proteja de teama vreunei accidentări.

Din informațiile colectate de ProSport, cedarea lui Boateng în China a fost blocată de Zeljko Kopic, cel care a transmis că-l va ține concentrat pe Boateng până la vară, la fel cum s-a întâmplat cu alți doi jucători pe care Dinamo i-a pierdut în același mod, Josue Homawoo și Astrit Selmani. Ambii au evoluat până în ultimul minut de contract și au făcut-o cu toată determinarea.

„Ne asumăm. E un jucător profesionist, discutăm cu zâmbetul pe buze, dar fiecare își face alte planuri, e de mare caracter. Dacă se supără pe mine nu contează prea mult, important e să fie într-o relație foarte bună cu Kopic, să-și dea încredere reciproc”, a sintetizat Andrei Nicolescu, la Prima Sport, situația lui Boateng.

Iar meciul cu Universitatea Craiova, când Boateng a fost printre cei mai buni dinamoviști de pe teren, pare că-i dă dreptate lui Zeljko Kopic, cel care a dat asigurări că togolezul va pune osul  până la finalul contractului și nu va face rabat de la determinarea demonstrată până acum.

Clauza impresarului care i-a mai temperat pe acționari

Un alt motiv destul de puternic pentru care șefii au acceptat ca Boateng să nu fie cedat în China este legat de o clauză din contractul fotbalistului care a fost adus din postura de jucător liber de contract. ProSport a aflat că impresarul stoperului, care ar fi rudă cu acesta, are o clauză prin care ar urma să primească un procent important în momentul în care jucătorul se transferă. Iar șefii au mai trecut printr-o astfel de întâmplare cu Dennis Politic. Atunci, „afacerea bani+Musi” putea să cadă după ce Cătălin Sărmășan a solicitat 20% din suma de transfer, conform unui acord încheiat cu Dinamo în momentul în care fotbalistul a semnat cu roș-albii. Până la urmă a plătit Gigi Becali.

În acest context, sursele noastre spun că din cei 500.000 de euro plătiți de chinezi pentru Boateng, în club ar fi intrat mai puțin de 400.000 de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Mediafax
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Cancan.ro
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Râzi cu lacrimi
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Descopera.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Promotor.ro