Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Lovitură de proporții! Palmaresul Stelei a fost împărțit în 3: „actuala” CSA Steaua are un trofeu, în timp ce FCSB există din 1998

SPECIAL Lovitură de proporții! Palmaresul Stelei a fost împărțit în 3: „actuala” CSA Steaua are un trofeu, în timp ce FCSB există din 1998

Alin Grigore
Lovitură de proporții! Palmaresul Stelei a fost împărțit în 3: „actuala” CSA Steaua are un trofeu, în timp ce FCSB există din 1998
Fotomontaj ProSport

După ani întregi de procese între CSA Steaua și FCSB, site-ul Transfermarkt a luat o decizie radicală, cel puțin până la un anunț oficial al celor de la UEFA.

Transfermarkt a împărțit palmaresul Stelei în 3: Steaua București (1947-1998), FCSB (1998-prezent) și CSA Steaua (2017-prezent). Astfel, Cupa Campionilor Europeni, din perspectiva Transfermarkt, aparține entității care a dispărut în 1998.

Lovitură de proporții! Palmaresul Stelei a fost împărțit în 3: „actuala” CSA Steaua are un trofeu, în timp ce FCSB există din 1998

Site-ul specializat pe statistici și transferuri în fotbal a explicat decizia pentru care a împărțit palmaresul roș-albaștrilor în 3: „Situația palmaresului Stelei București continuă să fie una dintre cele mai complicate și sensibile din fotbalul românesc, iar Transfermarkt a decis să facă un nou pas important pentru a reflecta cât mai corect realitatea istorică și instituțională a clubului.

În urma unor discuții interne între echipa Transfermarkt responsabilă de România și conducerea platformei din Germania, s-a ajuns la concluzia creării unei a treia entități distincte, intitulată „Steaua București (1947–1998)”, care va prelua palmaresul clubului din această perioadă”, se arată pe site-ul mai sus menționat.

În continuare, Transfermarkt susține că așteaptă o decizie oficială a celor de la UEFA: „De ce o a treia entitate? Decizia a fost luată în contextul lipsei unei clarificări definitive din partea justiției române, dar și pe baza modului în care UEFA prezintă câștigătoarea Cupei Campionilor Europeni din 1986.

Pe site-ul oficial UEFA, Steaua București apare ca fiind câștigătoarea UCL 1986, însă este singurul club campion european afișat fără logo-ul actual, folosind în schimb identitatea vizuală asociată perioadei istorice. Acest detaliu a fost interpretat de echipa Transfermarkt ca o recunoaștere a clubului istoric Steaua București, și implicit a Clubului Sportiv al Armatei Steaua, ca deținătoare a acelui trofeu, dar nu și a echipei înființate în 2017.

În același timp, FCSB este continuatoarea sportivă recunoscută pentru perioada 1998 – prezent, în timp ce CSA Steaua, în forma sa actuală (reînființată în 2017), își va păstra palmaresul strict din perioada 2017 – prezent.

Astfel, pentru a evita atribuiri forțate sau incomplete, Transfermarkt a ales o soluție de compromis: separarea clară a celor trei perioade istorice”.

De menționat că site-ul Transfermarkt nu este un for decizional.

FRF, mesaj clar: „Urmăriți site-ul UEFA”

Oficialii de la Transfermarkt au avut o comunicare și cu Federația Română de Fotbal pe baza acestui subiect, însă forul condus de Răzvan Burleanu a transmis că site-ul UEFA este „Biblia” fotbalului pe care trebuie s-o urmărim.

„Urmăriți site-ul UEFA, deoarece dacă se face o modificare acolo, ea devine oficială. Habar nu am și nu știu de ce Steaua București este singurul club care are logo-ul din acea perioadă și nu cel din prezent, nu lucrez la UEFA. Nu pot să te ajut cu nimic mai mult atâta timp cât nici justiția nu a venit cu o clarificare clară”, a transmis directorul de Comunicare al FRF.

De menționat că reprezentanții Transfermarkt subliniază că această decizie nu este una definitivă, ci e valabilă până la o poziție clară a celor de la UEFA.

Cum arată palmaresul celor 3 entități, conform Transfermarkt:

Steaua București (1947-1998)

  • 1 Cupa Campionilor
  • 1 Supercupa Europei
  • 20 de titluri de campioană
  • 19 Cupe ale României

FCSB (1998-prezent)

  • 8 titluri de campioană
  • 4 Cupe ale României
  • 5 Supercupe ale României
  • 2 Supercupe ale Ligii

CSA Steaua (2017-prezent)

  • Trofeul câștigării Ligii 3

Judecătorii au împărțit palmaresul în mod diferit

Instanțele de judecată din România au decis însă altceva. Palmaresul Stelei de la înființare, 1947, și până în 1998, aparține Clubului Sportiv al Armatei Steaua, în timp ce palmaresul realizat între 1998 și 2003 nu a fost atribuit legal niciunei entități.

Palmaresul FCSB începe din 2003 și cuprinde 7 titluri de campioană, fiind exclus cel din sezonul 2000-2001, care ar aparține defunctei AFC Steaua, organizație condusă în perioada 1998-2003 de Viorel Păunescu.

 

Parteneri
Oficial! Wiz Khalifa, dat în urmărire generală de Poliția Română
Mediafax
Nu a luat 150.000 euro! Câți bani a primit Dumbo de fapt, de la Pro TV, pentru că a câștigat Desafio: Aventura
Cancan.ro
Pericolul ascuns din vacanțele în Egipt. Cazul fetiței care a murit după un sejur de lux și avertismentele turiștilor români
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Tonciu, senzuală în costum de baie. Imagini de senzație cu bruneta din vacanță! S-a văzut aproape tot prin bikini
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV: Reformele și proiectele din PNRR rămân sub supraveghere până la 5 ani după ultima plată. Bruxelles-ul poate face controale, verificări și audituri
Economedia
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Râzi cu lacrimi
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Descopera.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Oficial: când se lansează noul joc al seriei World of Tanks
Go4Games
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Promotor.ro